…”cand a venit implinirea vremii,

Dumnezeu a trimis pe Fiul Sau,

nascut din femeie, nascut sub Lege,

ca sa rascumpere pe cei ce erau sub Lege,

pentru ca sa capatam infierea”.

Gal. 4:4-5

 

Traim vremuri de criza.

La fel cum aripile reci ale iernii cuprind acum, incet, incet, pamantul, simtim, pe zi ce trece, cum ne instrainam de harul dragostei divine. Bat dinspre miazanoapte vanturi reci de rautate si nici nu bagam de seama cum se asterne peste noi gerul egoismului si al invidiei. Stam amortiti sub plapuma nepasarii si a multumirii de sine, lasand in grija lui Dumnezeu orice iesire spre taramuri calde si insorite.

Ne trezim asteptand o implinire a vremii, care a venit demult, si care acum ne asteapta pe noi sa o intelegem cu adevarat. Solutia lui Dumnezeu insa, pare prea simpla pentru mintile noastre sofisticate, gata sa lupte, sa argumenteze, sa zdrobeasca cu palosul intelepciunii omenesti, orice adversar.

Coborarea la iesle ramane un subiect al colinzilor. Ea apare ca o frumoasa poveste a trecutului. E ceva care-L priveste pe Dumnezeu. E alegerea Lui, nu a noastra. Daca El S-a smerit, de ce ar trebui s-o facem si noi? – e o intrebare nerostita, dar aplicata prea des ca principiu de viata.

Vorbim despre dragoste si asteptam ca altii sa ne iubeasca.

Vorbim despre unitate si asteptam ca altii sa fie de acord cu ideile noastre.

Vorbim despre blandete si asteptam ca altii sa taca.

Vorbim in zadar. Mai bine sa tacem si sa ne aplecam la iesle. Dumnezeu este acolo. Tacut. Simplu. Umil. El a venit sa ne arate lectia jertfirii de sine. Lectia iubirii. O lectie la care suntem mereu corigenti.

 

 

 

Miron Popan

 

 

 

 

Arad, 01 decembrie 2005

Anunțuri