Publicat în Eseuri

Lecţia iubirii

…”cand a venit implinirea vremii,

Dumnezeu a trimis pe Fiul Sau,

nascut din femeie, nascut sub Lege,

ca sa rascumpere pe cei ce erau sub Lege,

pentru ca sa capatam infierea”.

Gal. 4:4-5

 

Traim vremuri de criza.

La fel cum aripile reci ale iernii cuprind acum, incet, incet, pamantul, simtim, pe zi ce trece, cum ne instrainam de harul dragostei divine. Bat dinspre miazanoapte vanturi reci de rautate si nici nu bagam de seama cum se asterne peste noi gerul egoismului si al invidiei. Stam amortiti sub plapuma nepasarii si a multumirii de sine, lasand in grija lui Dumnezeu orice iesire spre taramuri calde si insorite.

Ne trezim asteptand o implinire a vremii, care a venit demult, si care acum ne asteapta pe noi sa o intelegem cu adevarat. Solutia lui Dumnezeu insa, pare prea simpla pentru mintile noastre sofisticate, gata sa lupte, sa argumenteze, sa zdrobeasca cu palosul intelepciunii omenesti, orice adversar.

Coborarea la iesle ramane un subiect al colinzilor. Ea apare ca o frumoasa poveste a trecutului. E ceva care-L priveste pe Dumnezeu. E alegerea Lui, nu a noastra. Daca El S-a smerit, de ce ar trebui s-o facem si noi? – e o intrebare nerostita, dar aplicata prea des ca principiu de viata.

Vorbim despre dragoste si asteptam ca altii sa ne iubeasca.

Vorbim despre unitate si asteptam ca altii sa fie de acord cu ideile noastre.

Vorbim despre blandete si asteptam ca altii sa taca.

Vorbim in zadar. Mai bine sa tacem si sa ne aplecam la iesle. Dumnezeu este acolo. Tacut. Simplu. Umil. El a venit sa ne arate lectia jertfirii de sine. Lectia iubirii. O lectie la care suntem mereu corigenti.

 

 

 

Miron Popan

 

 

 

 

Arad, 01 decembrie 2005

Reclame

Autor:

calator spre vesnicie

2 gânduri despre „Lecţia iubirii

  1. Ne pare de prea multe ori dulce, atingerea nepasarii si a indiferentei fata de ce e vesnic si asta pt ca ne comportam cu adevarat ca niste inghetati in propriile idei fara suport, privind inspre josul atat de trecator si fara valoare, fara ca sa ridicam privirea gandului si simtirea inimii inspre susul etern si plin de stralucire…asa suntem noi…e umanul care se incapataneaza sa se agate dupa noi ca un scai aducator de impunsaturi reci apoi…dar…se poate si altfel….pt ca realizez tot mai mult ca iubirea de Dumnezeu si apoi de semeni, e de fapt cea mai calda comoara a existentei…de fapt esti atat cat iubesti, cat daruiesti din dragoste, cat asezi in celalalt din ce ti s/a dat tie in urma unei iubiri fara marigini, fara inceput, fara sfarsit…lectia iubirii invatata atrage dupa sine promovarea in scoala vietii…iubind ajungi sa cunosti, sa poti tacea chiar daca iti vine sa urli, sa dai ce ti se da, sa traiesti fiecare zi ca pe prima si ultima din viata, sa fii cum esti…VESNIC prin ISUS….oricat pare de dificil sa traiesti frumos plin de dragoste aleasa ….”pot (absolut) totul in Hristos care (ma iubeste enorm si) ma intareste (mult)”….

  2. si ce e mai rau, e faptul ca am ajuns sa consideram normalitate chiar in biserici aceasta lipsa a dragostei. Venim pe fuga la biserica, aproape de ora de incepere, stam ghemuiti pe locul nostru sa nu ne sifoneze fratele de linga costumul …..si plecam rapid sa nu fim intrebati de unde am avut bani sa ne schimbam iarasi masina.
    In vremea asta, Hristos e plecat pe la cei ce in suferinta nu pot decit suspina, la vaduvele pe care noi le-am uitat de mult, e plecat sa fie tata si mama la orfanii care ne irita pe strada cind cu glas temator ne cer un banut, ca apoi sa se retraga precum un ciine batut, cind ii apostrofam.
    Iar noi stam singuri in biserici reci si triste. Si cautam in Scripturile noastre, sensuri adinci si teologie pura. Consideram blasfemie predicile despre praful de pe picioarele Mintuitorului, despre Lazar care mirosea greu, despre leprosii nimanui. Uitind ca asta era de fapt fisa postului Omului din Galileea. Trecem nepasatori pe linga suferinta si in numele unei asa zise discretii( a nu te baga in viata cuiva ), nu vedem cuvintele nerostite ale celor ce ne cer ajutor.Ne emotionam instant la vreo istorioara veche,traim un scurt fior la vreo despartire dureroasa si cam la atit se rezuma simtirea noastra unul cu celalalt!
    Lectia iubirii ne lasa pe multi, poate prea multi, corigenti. Hristos a iubit. Si a iubit pina la capat Si in cer vor fi doar cei ce iubesc ca si el.
    Cer iertare celor care nu se regasesc in aceste rinduri. Celor care traiesc altfel. Eu ma asez primul in spatele acestor rinduri. Le-am scris pentru ca ma identific cu ele. Si atunci, cind Duhul Sfint ma cerceteaza, mi-e rusine de ce scoate la suprafata.
    Luati Scripturile si vedeti cum a iubit Isus. Traiti ca El. Iubiti ca El.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s