“Acuila si Priscila împreună cu Biserica din casa lor,

 vă trimit multă sănătate în Domnul.”

(1 Cor.16:19)

 

Cei dintâi colaboratori ai apostolului Pavel în Corint au fost Acuila si Priscila. De fapt, cine au fost acesti oameni? Ei nu au fost predicatori. N-au fost nici lideri influenţi cu capacitatea de a polariza în jurul lor mulţimile. Biserica din Corint nu s-a certat niciodată din cauza lor, asa cum s-a întâmplat să se certe din cauza altora. si totusi, lucrarea lor din umbră, din planul doi, a avut mai mare impact decât a multor predicatori cu nume.

Ei au fost nimic mai mult decât o familie de mestesugari evrei si niciodată când este amintit numele lor, nu este prezentat unul fără celălalt: Acuila si Priscila sau uneori Priscila si Acuila, dar totdeauna împreună. În două locuri în epistole, respectiv în Romani 16:3 si 2 Timotei 4:19, si de asemenea în Fapte 18:18, Pavel pune numele soţiei (Priscila) înaintea numelui soţului (Acuila), dând în acest fel mai mult respect femeii în raport cu bărbatul, lucru cu totul neobisnuit în cultura vremii. În orice caz, cert este faptul că acesti soţi lucrau într-o armonie demnă de toată consideraţia. Imaginaţi-vă ce s-ar fi întâmplat dacă nu ar fi fost amândoi de acord să-i ofere apostolului Pavel adăpost si părtăsie spirituală într-un moment deosebit de critic, când acesta a sosit singur si deprimat din Atena? Găzduind într-o familie dezbinată, poţi găsi linistea si încurajarea de care ai nevoie? Dimpotrivă. Unitatea, în primul rând din familie, este condiţia principală care aduce succesul oricărei lucrări.

Pentru apostolul Pavel ajutorul dat de Acuila si Priscila a fost deosebit de important, astfel că atunci când el părăseste Corintul îndreptându-se spre Efes, îi ia ca însoţitori. Din Efes, Pavel pleacă spre Cezareea lăsându-i pe cei doi colaboratori aici.

Urmează acum o nouă etapă de lucrare pentru această familie care oriunde si-a stabilit resedinţa, a stiut să găsească oamenii potriviţi pe care să-I încurajeze si să le ofere asistenţă spirituală. Înţelegem din 1 Corinteni 16:19 că Biserica din Efes îsi avea adunarea în casa lor, iar dacă citim în Fapte 18:23-28 găsim că si aici, această familie ia în grijă un alt om înzestrat cu darul de a predica Evanghelia, si anume, pe Apolo. Dar pentru că Apolo avea dorinţa să plece în Corint pentru a lucra în câmpul Evangheliei acolo, Acuila si Priscila se ocupă îndeaproape de instruirea lui, ca unii care cunosteau bine biserica din Corint si nevoile ei.

Observăm că atasamentul lor nu era faţa de un om, căci au ajutat în aceeasi măsura si lucrarea lui Pavel, si cea a lui Apolo. Atasamentul lor era faţă de Dumnezeu si lucrarea Lui. Chiar dacă părăsiseră Corintul, n-au fost indiferenţi la nevoile spirituale de acolo, ci s-au bucurat că Apolo vrea să meargă să predice în Corint, si după ce l-au instruit, i-au dat si o scrisoare de recomandare pentru a fi bine primit.

Aruncând o privire de ansamblu asupra bisericii din Corint, constatăm că ea a luat fiinţă si s-a consolidat prin lucrarea a doi mari predicatori: Pavel si Apolo. Dar de amândoi acestia s-a îngrijit o familie demna de toată lauda: familia lui Acuila si Priscila. Ei au lucrat mereu împreună, au fost deosebit de ospitalieri, au încurajat si au format lideri. Oare ce-ar fi fost Biserica din Corint, fără această binecuvântată familie?

Unitatea unei biserici depinde de unitatea din interiorul fiecărei familii si o slujire eficace are în spate suportul unei bune părtăsii cu cei lângă care trăiesti. Oricine ai fi, si orice daruri si abilităţi ai avea, nu poţi să faci mare lucru de unul singur, fără cineva care să te sprijine si să te încurajeze în momentele critice.

Oameni care defaimă, care găsesc plăcere în a scoate în evidenţă orice slăbiciune a celuilalt, care aduc mereu descurajare, sunt si astăzi din păcate destui. Lipsesc însă oameni ca Acuila si Priscila, care stau în planul doi si susţin lucrarea celorlalţi. Unii, în loc să se bucure când îi văd pe alţii plini de râvnă pentru lucrarea Domnului, în loc să le ofere suportul necesar si să-i sfătuiască cu dragoste, căută să stingă orice iniţiativă. Când se întâmplă asa, e trist. Nu există unitate adevărată si progres pentru biserică, dacă nu avem grijă unii de alţii, dacă nu avem apreciere pentru darul celuilalt, chiar dacă darul respectiv nu este fără cusur. Fiecare muc fumegând, va deveni o flacără puternică prin grijă cuiva.

Voi fi oare eu acela care să am grijă, care să încurajez si să sfătuiesc cu dragoste? Doamne ajută-ne, că-i mare nevoie de Acuila si Priscila!

Miron Popan

Anunțuri