“Iată, roaba Domnului;

 facă-mi-se după cuvintele Tale”.

Luca 1:38

Nu e greu să asculţi pe Domnul, când stii că ascultarea îţi aduce beneficii imediate. Mulţi gândesc că, atunci când suntem în voia Domnului, ne asteaptă cărări netezite; că El va avea grijă să nu ne lipsească nimic: nici sănătatea, nici banii si nici dragostea celor din jur. Dar nu se întâmplă asa.

Maria, logodnica lui Iosif, după ce a auzit cuvintele îngerului  “plecăciune ţie, căreia ţi s-a făcut mare har; Domnul este cu tine; binecuvântată esti tu între femei”, n-a avut parte de zile lipsite de necazuri. Însăsi mesajul care a urmat apoi “vei rămânea însărcinată si vei naste un fiu”, în condiţiile în care ea era fecioară a fost o grea povoară pe care trebuia să o poarte. Cu toate acestea, Maria nu a pregetat să răspundă îngerului Gavril: “iată roaba Domnului, facă-mi-se după cuvintele tale”. Avem, în acest răspuns, un exemplu de ascultare deplină.

Întorcându-ne la noi, ar trebui să ne întrebăm când am spus ultima dată: “Doamne, nu cum vreau eu, ci cum voiesti Tu” Orice creator din orice domeniu, fie artă, muzică sau tehnologie, îsi imprimă voia în lucrurile create de el. Universul acesta este opera Marelui Arhitect si El si-a făcut cunoscută voia în Cuvântul Scripturii. Dacă veţi citi textul din Efeseni 1:3-11, veţi vedea acest accent pus pe “voia” suverană si desăvârsită a lui Dumnezeu (v. 5,9,11).

Desi stim că suntem creaţi de Dumnezeu, acceptăm greu si nu întotdeauna voia Lui în vieţile noastre. Ne comportăm adesea ca niste copii încăpăţânaţi, care refuză să asculte de părinţi. Asta, deoarece nu înţelegem că, în universul în care trăim, nu pot exista două voinţe absolute si suverane: a lui Dumnezeu si a noastră. De aceea trebuie să învăţăm a spune: “facă-se voia Ta, Doamne”…

Dacă vom privi la câteva exemple biblice, vom înţelege că supunerea este singura cale spre binecuvântările pe care Dumnezeu le are pregătite pentru noi. Cel mai viu exemplu este acel al Mariei si a lui Iosif. Ei erau în preajma căsătoriei. Aveau fără îndoială, visele lor si planuri de îndeplinit. Dumnezeu “a dat buzna” în viaţa lor, răsturnându-le planurile. Da, Maria a fost instrumentul de care Dumnezeu s-a folosit pentru a-si duce la îndeplinire cel mai măreţ plan: mântuirea omului, prin Isus Hristos. Dar totul s-a întâmplat nu înainte ca ea să spună cuvintele pe care le-am citat si mai devreme: “iată roaba Domnului, facă-mi-se după cuvintele Tale”. Dumnezeu nu forteaza vointa noastră, ci ne foloseste doar în măsura în care acceptăm planul Lui, cu intreg pretul care-l implica.

Vedem, de asemenea, că Fiul lui Dumnezeu a părăsit slava cerească, împlinind astfel voia Tatălui. El a acceptat această voie si a împlinit cuvintele profeţite în Psalmul 40:7 .”Atunci am zis: Iată-mă că vin! În sulul cărţii este scris despre Mine. Vreau să fac voia Ta, Dumnezeule”… Apoi în timpul vieţii pe care Isus a trăit-o pe pământ, a urmărit în permanenţă împlinirea voiei lui Dumnezeu Tatăl. El a spus: mâncarea Mea este să fac voia Celui ce

M-a trimis si să împlinesc lucrarea Lui”. (Ioan 4:34).

A fi crestin nu înseamnă a sti bine să reciţi crezul, ci presupune o viaţă trăită după voia lui Dumnezeu. Nu orisicine-mi zice: „Doamne, Doamne!., va intra în împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri.” (Matei 7:21). Ucenicia mea si a ta se dovedeste prin acceptarea deplina a vointei Tatalui ceresc. Iar voia Domnului este bună, plăcută si desăvârsită. (Romani 12:2). Este bună pentru că vine de la un Dumnezeu bun. Este plăcută în rezultatele ei, chiar dacă pentru moment trebuie să trecem prin situaţii neplăcutesi neantelese de noi. Este desăvârsită, pentru că vine din partea unui Dumnezeu desăvârsit.

Cineva a definit voia lui Dumnezeu ca fiind ceea ce ai face si tu din toată inima, dacă ai cunoaste toate amănuntele. Deocamdată, nu le cunoastem. Nici fecioara Maria nu le-a cunoscut. Dar va veni o zi când le vom cunoaste si vom înţelege pe deplin, totul. Atunci vom recunoaste fara nici o indoiala ca voia Domnului este intradevar minunata!.

Anunțuri