APASA AICI

Astazi am facut imprudenta sa butonez televizorul pe un program de stiri in timp ce o asteptam pe sotia mea sa se pregateasca pentru a merge la biserica, fiind seara de rugaciune. Si peste ce dau? Ceremonia investirii noului presedinte al Statelor Unite! Imi zic: e moment istoric, merita sa zabovesc pentru a-l urmari.

Priveam cu interes desfasurarea festivitatii si ascultam comentariile celor din studioul televiziunii. Dupa o succesiune de imagini care prezentau in direct sosirea inaltilor demnitari americani, in special fosti presedinti cu sotiile lor si dupa inceperea oficiala a ceremoniei, este anuntat ca binecunoscutul pastor Rick Warren va rosti rugaciunea inainte ca Barack Obama sa depuna juramantul ca presedinte! Pastorul vine la microfon. Simteam ca urmeaza un moment cu incarcatura spirituala deosebita. Intradevar, imaginile surprindeau oameni cuprinsi de reverenta in timp ce Warren inalta rugaciunea plin de pasiune. Acest tablou pe mine m-a patruns, si era firesc sa fie asa. Comentatorii nostri de la televiziune insa au fost de-a dreptul stanjeniti. Ar fi fost de bun simt ca cineva sa traduca rugaciunea, ca sa inteleaga tot romanul despre ce e vorba. Dar cei din studioul de la Bucuresti comentau, sfidand-o. Unul a zis ca ar fi bine ca in timpul rugaciunii sa se abtina de la comentarii. Totusi n-au rezistat. Si ca sa rezolve problema, au pus publicitate peste rugaciune, socotind ca momentul e neinteresant.

Mi-a lasat un gust amar aceasta atitudine care arata o realitate trista, insa gandindu-ma putin, am inteles ca asa e la noi. Romanii cand vad la vreo ceremonie un sobor de preoti, stiu ca-i vorba doar de un ritual plictisitor. Si cam acelasi lucru au vazut si in rugaciunea pastorului Rick Warren. Cel putin cei de la televiziune.

E cu adevarat trista aceasta realitate: cei mai multi semeni de-ai nostri privesc rugaciunea ca ceva formal, sec, si nu ca cea mai puternica forta care poate schimba istoria.  

Anunțuri