Miercuri, 22 februarie

Imediat după micul dejun am sunat pentru întâia dată la AltFm si am intrat în direct la ”Matinal” pentru a le vorbi de lucrarea ce o facem aici, dar si despre problemele de sănătate a lui Radu. Am urcat apoi cu Radu la pilonul de antenă pentru a ne întâlni cu reprezentantii firmei care administrează statia antenei. Ei ne-au indicat locul de unde să facem racordul în instalatia electrică, pentru alimentarea echipamentelor noastre. După prânz m-am întors la antenă doar eu cu motociclistul James, după ce mai întâi am cumpărat de la un magazin cablu si prize. Ajuns sus, am constatat că paznicul nu era acolo si totul era închis. James a coborăt dupa paznic iar eu am rămas să astept. După ce au venit, m-am apucat de  montat prizele, si de pozat cablul. Am lucrat asistat de 6 negri care nu s-au miscat de lângă mine mai bine de două ore cât am avut de lucru. Portmoneul cu bani si acte îl aveam în bluza de trening pe care o dădusem jos de pe mine, si acum trebuia să fiu atent nu doar la treaba mea, ci si portmoneul din bluză așezată pe un dulap.

Astăzi după masă Radu s-a întâlnit cu medicul, si a hotărât că mâine se va întoarce acasă, datorită agravării pneumoniei, a problemelor cu inima si a acumulării de apă.

Joi, 23 februarie

În această dimineată Radu a rămas în camera de hotel pentru a se odihni în vederea călătoriei ce îl asteaptă, iar eu, Florin si Leo am mers la statia radio.  Am montat lămpile rosii ”on air” deasupra usilor celor două studiouri.

James, tânărul care a învătat de la români să tencuiască si sa facă alte lucrări de constructii, astăzi are ziua de nastere. Colegii mei i-au făcut o surpriză, invitându-l cu noi la masă la restaurant, unde a fost întâmpinat cu cantecul ”Happy birthday to you”! A fost foarte emotionat, dar am făcut remarca că negri nu rosesc ca si noi, când au emotii!

După prânz, Radu a venit la stația radio si ne-a dat ultimele instructiuni înainte de întoarcerea acasa. Am făcut cu totii o poză, după care Radu a plecat la hotel si de acolo cu o masină la aeroportul din Kigali, capitala Rwandei, care se află la nici 100 km de Kabale. Pentru Radu ar fi fost prea obositor să facă o călătorie de 8–10 ore cu masina până la Entebe, asa ca a ales să meargă la Kigali pentru a ajunge apoi la Entebe cu avionul.

După plecarea lui Radu, l-am ajutat pe Viorel la montarea yalei de interfon pe poartă, dar nu s-a putut finaliza montarea pentru că mai trebuiau cumparate niste suruburi pentru fixare.

Vineri, 24 februarie

În această dimineată am aflat vestea că Radu ajuns în Entebe, a lesinat în aeroport, si acum se află la spitalul Victoria din Entebe. În timpul micului dejun ne-am sfătuit cu totii privitor la ce am putea face ca să-l ajutăm pe Radu. S-a luat decizia ca medicul Alima, Leo si cu mine să pornim spre Entebe. Am pornit cu un taxi în jurul orei 11, si împreună cu noi a venit si sora Beth. Pe parcursul drumului am vorbit cu Radu la telefon, plănuind să pornim spre România cât mai repede posibil, eu rămânând să-l însotesc până în tară.

În drumul nostru am făcut un scurt popas la semnul care marchează ecuatorul, având ocazia să stăm pentru o poză cu un picior în emisfera sudică si cu celălalt în cea nordică!

Am intrat în Kampala când se făcea întuneric, circulând foarte încet datorită aglomeratiei din trafic. Ne-am oprit la un hotel pentru schimb valutar, iar apoi la un centru comercial cu multe fast food-uri, de unde am cumpărat la pachet pizza si pui cu cartofi prăjiti. Desi eram foarte flămânzi, am hotărât să nu mâncăm decât împreună cu Radu.

Am ajuns la spitalul Victoria din Entebe destul de târziu, în jurul orei 22, si Radu ne astepta. Spitalul arăta jalnic. Am fost uimiți de multimea insectelor ce zburau în jurul becurilor, dar când am ajuns în salon, am fost de-a dreptul socat. Un salon cu mai multe paturi despărtite între ele cu un fel de perdele, cu pereți murdari si incredibil de multe insecte, mari si mici, musculite, tântari, fluturi, gongi, care zburau în preajma becurilor, si de fapt peste tot. Radu ne-a povestit că noaptea trecută a avut în preajma patului si un liliac!!! …care până la urmă si găsit locul între patul lui si perete!

Urmare a acestor conditii, medicul Alima a discutat cu personalul spitalului si s-a convenit ca să-l luăm pe Radu pentru a dormi cu noi la o pensiune, iar dimineata urma să se întoarcă pentru externare. Pensiunea la care am rămas o avea ca proprietar pe sora Agnes, ce este prietenă cu familia pastorului Kizza. Sora Agnes fusese în vizită la Radu si în cursul zilei si-i adusese mâncare.

Sâmbătă, 25 februarie

Principalul obiectiv al zile de azi a fost să găsim un medic foarte bun si un spital foarte bun pentru Radu. Sora Agnes cunostea un medic foarte bun cardiolog, l-a contactat telefonic si medicul a acceptat să să-l consulte pe Radu, chiar dacă medicul era în ziua lui liberă, si avea plan să plece din oras împreună cu familia lui. Dacă sora Agnes l-ar fi sunat pe medic cu 15 minute mai târziu, nu l-ar mai fi găsit! Am văzut si aici providenta divina!

Am plecat cu totii în Kampala la clinica unde medicul îsi avea cabinetul. Ajunsi la cabinet, am constatat că aparatura medicală arată a fi de standard european. Medicul, un bărbat în vărstă, destul de uscătiv, pe nume Paul Darbela avea si origini europene, tatăl lui fiind italian, iar mama africană. A avut o atitudine caldă, prietenoasă cu noi, si s-a ocupat cu mare atentie de Radu. L-a investigat în două rânduri la două ecografe diferite, am fost chemat si eu să observ imaginile de pe monitor, si a explicat pe întelesul nostru situatia. Radu avea foarte multă lichid la inimă, si din acest motiv inima functiona greu, fiind aproape sufocată de lichid. Solutia ce a propus-o medicul a fost o punctie în zona inimii pentru eliminarea lichidului.

După aproape 3 ore căt a durat consultația, medicul ne-a îndrumat spre spitalul catolic ”St. Raphael of St. Francis Hospital Nsambya”, un spital vechi, dar mult mai primitor decât cel din Entebe. Aici, atât Radu cât si eu ca însotitor, am fost internați, iar putin după prânz Radu a fost chemat pentru interventia de eliminare a apei. Acelasi medic s-a ocupat de el, dar interventia a durat neasteptat de mult, aproape 5 ore! Întrucât lichidul scos în urma punctiei era de culoarea sângelui, a trebuit să fie trimis la laborator pentru a se stabili continutul acestui lichid. Rezultatul analizelor a venit cu întârziere si abia după insistentă medicului. Aici în Africa nu prea există notiunea de grabă sau ritm alert. E uluitoare încetineala cu care se miscă oamenii!

În final cănd a iesit din sala de operatie era deja ora 8 seara. Îi scosese mai mult de un litru de lichid din zona inimi, incredibil de mult! Dacă această interventie ar fi întârziat, risca să-si piardă viata. Si aici am văzut mâna Domnului la lucru!

În timp ce Radu era în interventie, Leo a mers la bucătăria spitalului si a pregătit o supă de tăietei românească de pui si un pilaf de orez, cu ingredientele ce le-am putut cumpara de la un supermarket din apropiere.

La finalul acestei zile plină de încărcătură emotională, dar încheiată cu multumirea că reusise cu bine operatia de eliminare a apei, echipa care venisem din Kabale (afară de mine!) trebuia să se întoarcă înapoi. Mâine, duminică, era ziua inaugurării postului de radio, o zi specială, si ei trebuiau să fie acolo. Cel dintâi ar fi trebuit să fie acolo Radu, el având meritul principal al acestei realizări! Însă mai presus de succesul punerii în functiune a statiei de radio, pentru Radu era bucuria de a simti că starea sănătătii lui se îmbunătăteste. Si întradevăr, după eliminarea apei se simtea incomparabil mai bine, măcar că rămăsese cu o durere în piept, dar care medicul i-a spus că era ceva normal după interventie.

Dumnică, 26 februarie

Am rămas doar eu cu Radu aici în spital, si căutând să păstrez atmosfera unei zile de duminică am participat pentru câteva minute la slujba din capela catolică a spitalului.

Radu a mai fost chemat în această dimineată la o investigatie, acelasi medic Paul Darbela venind si astăzi la spital, doar pentru a se ocupa de Radu. La ecograf s-a observat că lichidul în zona inimii începe să se acumuleze din nou, si recomandarea medicului a fost ca Radu să ajungă cât mai repede în România, acum fiind apt de a zbura cu avionul. Cei din echipă de la Kabale au contactat compania Egipt Air pentru modificarea biletelor pentru Radu si pentru mine, dar ni s-a transmis că Radu nu va putea zbura spre casă decât însotit de un medic, compania nedorind să-si asume nici un fel de risc.

După prânz, ne-am făcut externarea din spitalul Nsambya si am plecat cu un taxi la pensiunea sorei Agnes. Pensiunea aceasta se află în Entebe, chiar lângă plaja lacului Victoria. Aici, Radu a încercat prin telefon să găsească medicul care să ajungă în timp util aici, pentru ca marti spre miercuri noaptea, să putem pleca spre casă si noi împreună cu toată  echipa.

Seara înainte de culcare a trebuit să realizez un plan înclinat al patului lui Radu, cu ajutorul unor scânduri, si în felul acesta Radu a reusit să se odihnească mai bine.

Luni, 27 februarie

Am avut o zi mai linistită alături de Radu: am spălat cu masina ceva haine, am iesit pe plaja lacului si am sunat la AltFM, intrând în direct la matinal, unde am povestit în special despre starea sănătătii lui Radu si despre finalizarea proiectelor pentru care venisem.

Radu a aflat ce medic va veni după el si astfel a mai scăpat de o grijă. Am aflat că a fost necesar să se ceară inclusiv ajutorul ambasadorului României în Kenya (România nu are ambasadă în Uganda) pentru urgentarea sosirii medicului.

După prânz, am iesit cu Radu pe plajă si am servit împreună un capucino si am discutat multe din experientele noastre de viată. Aici pe plajă, ne-a vizitat sotul sorei Agnes, care este de profesie medic. El are o prestantă aparte, e un intelectual mai rafinat decât alti africani pe care i-am întâlnit, dar am avut împreună o părtăsie scurtă, însă foarte plăcută.

La cină am servit cu Radu cartofi prăjiti cu peste file. Simtim tot mai mult febra emotiilor generate de apropiata noastră întoarcere acasă si reîntâlnire cu cei dragi care ne asteaptă. Am vorbit la telefon cu Simo, Lois si Ambra.

Marti, 28 februarie

Dimineata am iesit să fac mici cumpărături la un magazin alimentar, si m-am bucurat să vad o familie destul de numeroasă de maimute ce traversau strada, după care au sărit peste un gard de plasă de sârmă în curtea unei fabrici, si apoi pe o scară pe acoperisul acesteia. Am zăbovit acolo câteva minute pentru a le filma si poza.

Am iesit apoi cu Nicolas, tânărul ce administrează pensiunea, la o plimbare în grădina botanică si apoi în gradina zoologică a orasului. Entebe e un orăsel ce atrage turisti, fiind situat chiar pe malul lacului Victoria, aici existând multe hoteluri si pensiuni. Standardul de viată aici e mult mai bun, în comparatie cu cel din Kabale.

La iesirea din grădina zoologică am cumpărat ceva suveniruri pentru cei de acasă: saluri si posete pentru Simo si fete. Spre seară, sora Agnes m-a dus cu masina în câteva locuri unde se pot cumpara suveniruri, si până la urmă am găsit un tricou pentru Camil si am mai cumparat si ceva măruntisuri pentru prieteni si colegi de serviciu.

Seara am fost vizitati la pensiune de pastorul Kizza si sotia lui si am servit cina împreună. Ne-am culcat pentru doar două ore, pentru că urma să plecăm la aeroport.

Miercuri, 29 februarie

La ora două dimineata a sosit în fața pensiunii întreaga noastră echipă de români cu autobusul misiunii. Am plecat cu ei spre aeroport, însotiti de pastorul Kizza cu sotia, de sora Agnes si sora Beth. Ne-am despărtit de fratii nostri africani, si am trecut apoi prin filtrele de securitate obisnuite pentru a ajunge la gate. Am avut un pic de lucru cu echilibratul bagajelor astfel ca să se încadreze ca greutate. M-am bucurat că colegii nostri au avut grija să cumpere ananas si pentru mine si Radu. De asemenea am fost surprins plăcut să primesc de la Beth si nici nu mai stiu de la cine, ceva articole de îmbrăcăminte africană pentru sotia mea si o posetă.

Înainte de a urca în avion ne-am întâlnit si cu medicul care venise să-l însotească pe Radu, asa că slavă Domnului, toate lucrurile privind călătoria erau rezolvate!

După un zbor linistit, ne pregăteam de aterizare la Cairo. Aterizarea a avut loc pe o vreme neasteptat de rea: am avut impresia că am intrat în iarnă, desi eram încă în Africa! Era frig, si batea un vânt rece care ridica nisipul în aer, astfel că atmosfera era cetoasă. galbenă, datorită prafului din aer. La aterizare n-am văzut altceva decât întinderi nesfîrsite de pustiu, si sigur, clădiri si sosele. Totul galben, uscat, fără acel peisaj verde cu care noi suntem obisnuiti.

În aeroport am avut ocazia să-l cunosc pe medic: un crestin dedicat, iubitor de misiune, care mai fusese de câteva ori în Africa, implicat în proiecte misionare în Mozambic.

În al doilea avion ce ne ducea spre Budapesta am răbdat si un pic de fig, si eram mereu cu ochii pe ferestră pentru a zării printre nori petece de mare, dar mai ales mult asteptatul pământ european!

Când am ajuns în Budapesta si ne-am recuperat bagajele de cală am constatat că din unii ananasi curgea afară minunatul lor suc, asa că la unii a trebuit chiar să renuntăm.

Eu am părăsit primul grupul, pentru că masina firmei cu care aveam întelegere mă astepta. Însă niciodată nu voi părăsi amintirile adunate de-a lungul acestor 21 de zile, si minunatele relatii clădite cu această ocazie!

La revedere, Africa!

Anunțuri