Publicat în Evenimente

Timișoara, 16 decembrie 1989 – amintirile mele după 30 de ani de la revoluție!

16dec

Era o zi de sâmbătă. La biserica baptistă Betel, păstorită de Petrică Dugulescu, era seară de evanghelizare. M-am dus și eu acolo trecând prin Piața Maria, și am văzut că lângă clădirea unde locuia Tokeș Laszlo era mai multă lume adunată decât în zilele trecute. Deși prezența acestor oameni făcea parte din peisajul obișnuit al ultimelor zile, de această dată era ceva diferit. Agitația crescuse și îmi transmitea o senzație ciudată: simțeam că plutește în aer mirosul unei schimbări, mirosul a ceva neobișnuit! Această senzație mi-a fost accentuată inclusiv de predica pastorului David Nicola, invitatul din acea seara. El și-a ilustrat mesajul de chemare vorbind despre libertatea de a alege, spunându-ne că în orice context în care noi votăm, o facem prin DA, în cazul în care suntem de acord sau prin NU, în cazul în care nu suntem de acord … sigur, „cine are curajul”, spunea el! Această remarcă „cine are curajul” a atins o coardă foarte sensibilă a sufletului meu, gândindu-mă la mulțimile adunate în Piața Maria.

Când am plecat de la biserică, (era după opt seara) am trăit un șoc, ajungând în Piața Maria! Atmosfera străzii era cu totul diferită de ce vazusem cu mai bine de două ore în urmă! Acum zona pieții era plină de oameni, o tensiune extremă, și multă agitație! Mi-a fost dat, pentru prima dată în viață, să aud strigându-se în plină stradă: „Jos comunismul!, jos Ceausescu!” Era ceva incredibil! Era de neimaginat! N-am putut să mă dezlipesc nici eu de mulțime. Priveam uluit și îmi părea ireal ce se întâmpla! Am rămas acolo, pentru că simțeam că se scrie istorie! Mă mișcam în acea zonă pe stradă și văzând agitația, tensiunea și emoția de nedescris trăită de oameni, îmi veneau în minte tablouri din romanul „Mizerabilii” în care Hictor Hugo descria revoluția franceză. Pe pod dinspre Catedrală au apărut soldați aliniați, având scuturi în care băteau zgomotos cu bastoanele. Nu înțelegeam sensul acelei acțiuni. Probabil avea scop de intimidare, dar n-a avut absolut nici un efect asupra mulțimii. A trecut și o mașină mare de pompieri care arunca din mers un jet de apă pe stradă în fața ei. Oamenii se fereau și nu cred că cineva a fost udat. Am remarcat în mulțime o femeie care părea să aibă spre 60 de ani, care se mișca printre oameni și încuraja tinerii spunând: „nu renunțați, nu vă fie temă”! Era îmbrăcată bine, cu o haină neagră de astrahan, însă spre marea mea uimire, după câteva minute, am văzut-o întinsă jos pe asfalt. Femeia a fost imediat luată, pusă în grabă în porbagajul unei Dacii și dusă …oare unde? Mi-am dat seama că nu e de glumă cu ce se întâmplă, și am presupus că femeia a fost anihilată de securitate cu un spray paralizant și apoi evacuată.

Ceva ca un magnet mă ținea și pe mine, ca pe toți ceilalți în zona Pieței Maria, și nici cum n-aș fi vrut plec de acolo. Totuși, fiind schimbul 3 la lucru, singur electrician în secția UM la U.M.T., a trebuit să urc în tramvai și să părăsesc acea zonă fierbinte, lăsând ca inima și gândul meu să rămână în vâltoarea acelor evenimente, a căror deznodământ nu-l știam atunci.

Autor:

calator spre vesnicie

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s