Uncategorized


Lois

Mari si multe au fost durerile sufletești si emotiile pe care le-am purtat după diagnosticul pus de medici fiicei mele Lois, la începutul anului 2014: limfom Hodgkin stadiul IV.

La sfârșitul aceluiași an, după 8 luni de chimoterapie (16 ședințe), a urmat o perioadă de câteva luni de tihnă, bucurie și mulțumire la adresa lui Dumnezeu. Rezultatul PET/CT-ului, ne anunța în 30.10.2014 că nu mai erau celule maligne în trupul lui Lois.

Totuşi, vestea cea mai nedorită și nespus de dureroasă, urma să vină în 12.06.2015, când un nou PET/CT-ul anunța ce n-am fi vrut nicidecum: cancerul revenise! De fapt își făcuse simțită prezența și printr-un ganglion vizibil sub brațul stâng.

N-ai cum să te împaci cu asemenea vești.

A urmat ceva ce acum, privind în urmă, mi se pare ca și un vis: Dumnezeu ne-a ridicat povara! Rugăciuni … și apoi ganglion dispărut! Biopsie, iar peste o săptămână, în data de 07.07.2015 rezultat: materialul examinat (3/2/1,5 cm) „fără aspecte tumorale” !!!

Lois, s-a abandonat deplin în brațul lui Dumnezeu, și acum după doi ani de la ziua în care a primit minunatul har al acelui rezultat al biopsiei, incredibil și de neexplicat medical, se bucura de sănatate fizică și viață în și cu Dumnezeu!

Cuvintele mele acum, sunt aproape nimic, în comparație cu marturia depusă de Lois în biserica Micălaca în data de 09 iulie 2015, mărturie pe care o puteți asculta aici

Anunțuri

În data de 9 aprilie 2017, în ziua când ne-am amintit de intrarea Domnului în Ierusalim, au intrat în apa botezului la biserica Micalaca, 12 candidati. Majoritatea provin din afara mediului neoprotestant. Le dorim drum bun pe calea pocăintei!

DSC_9355

Duminică 18 septembrie 2016, la biserica penticostala „Tabor” din Tisa Nouă, trei tineri au mărturisit în apa botezului legământul lor de credinciosie față de Dumnezeu. Costescu Rahela, Gomoi Marius și Jarda Vasile l-au proclamat pe Isus Hristos ca Domn și Mântuitor peste viețile lor și au declarat că întreaga lor viață o vor pune în slujba Lui.

Le spun „drum bun” pe calea lui Hristos!

În dimineaţa zilei de duminică 11 septembrie 2016, la biserica penticostala Micălaca a avut loc serviciul de ordinarea a trei noi diaconi, a doi presbiteri şi a unui păstor asistent . Invitați la această sărbătoare au fost păstorii: Moise Ardelean – președinte al Cultului Creștin Penticostal din Romania, Călin Turc și Cornel Miclea.

Iluna Daniel, Pripon Eliazar și Vășcan Daniel au fost ordinați în slujba de diacon, Bîrzan Adrian și Bupte Daniel în slujba de presbiter, iar Spătan Daniel în slujba de păstor asistent.

Dumnezeu să binecuvânteze echipa lărgită a slujitorilor de la biserica penticostală Micălaca!

 

cerere-in-casatorie-parada-gay-1024x768

Sunt stupefiat și simt că nu mai vreau să tac. De fapt de ce aș tăcea, când nefirescul, absurditatea, anormalul, sunt promovate într-un mod agresiv?

Sămbătă 25 iunie 2016 a avut loc la București pe șoseaua Kiseleff o paradă gay numită „Marșul diversității”, manifestație la care s-a simțit datoare să participe și doamna Violeta Alexandru – ministru delegat pentru Consultare Publică și Dialog Civic.  Tot sâmbătă, în Londra, un polițist care făcea parte din dispozitivul forțelor de ordine care însoțea parada Gay Pride, a ieșit din rânduri, a îngenunchiat, a făcut o declarație de dragoste iubitului său și l-a cerut în căsătorie, în aplauzele și uralele celor din jur.

Am senzația că lumea în care trăim o ia rău de tot la vale. Ajungem să ne entuziasmăm și să apaludăm tot ce e atipic și tot ce pare senzațional, renunțând la orice semnificație a conceptelor de normal și de anormal. Ni se induce ideea că de fapt nici nu există „normal” și „anormal”. Noi, dar mai ales copiii noștri, suntem bombardați cu mesajul că orice orientare sexuală trebuie considerată normală și firească. Adică a fi lesbiană, gay, bisexual sau transgender, este la fel de normal și de acceptabil precum e a fi heterosexual. Că la fel de bine se pot iubi și se pot căsători între ei, doi bărbați sau două femei, precum o fac un bărbat și o femeie.

Nu doresc să ofensez pe nimeni prin încercarea mea de a atrage atenția asupra a ce înseamnă normalitate, dar cu toții recunoaștem că aceasta există. Nimeni nu acceptă că e „normal” să fii orb, în ciuda faptului că există destui oameni nevăzători. Nimeni nu acceptă că e „normal” să nu ai o mână sau un picior, dar sunt destui invalizi de acest fel. Aceste categorii de oameni și altele asemenea lor, constituie grupuri minoritare în societate, demne de tot respectul nostru, dar niciodată nevăzătorilor sau invalizilor nu le trece prin minte să pretindă societății că dizabilitățile lor ar trebui să fie considerate „normale”. Da, oamenii cu dizabilități nu ne sunt inferiori, ci îi privim ca fiind normali, dar nicidecum dizabilitatea în sine nu o considerăm normală, pentru că ea nu este normală.

Dacă e să mă adresez direct ție, dragă membru a comunității LGBT, îmi pare rău că trebuie să-ți spun că eu nu pot considera „normală” ideea de diversitate pe care tu și prietenii tăi o promovați! Vrei nu vrei, trebuie să recunoști că tu ca persoană, trăiești în această lume pentru că mama și tatăl tău, prin unirea lor intimă, au făcut posibilă venirea ta în lume! E în natura lucrurilor ca o relație normală de cuplu să aibă ca rezultat procreerea! Sigur că există și cupluri normale infertile, dar aceasta este exceptia și nu regula. Este anormalitatea și nu normalitatea!

Stimați membri ai comunității LGBT, vă simțiți în situația de a fi discriminați? Nu sunteți nici primii nici singurii. Spre exemplu, puritanii din Anglia secolului XVII au fost discriminați și chiar persecutați. Drept urmare, au trecut Atlanticul și au întemeiat colonii proprii, aducându-și astfel contribuția la formarea Statele Unite ale Americii. Tot aici, mai târziu au apărut mormonii, care și ei au fost discriminați. Cum au reacționat ei? S-au adunat într-un spațiu pe care l-au dorit al lor, formând astfel statul Utah. Iertați-mi îndrăzneala, dar dacă îndepliniți criteriile pentru ceea ce înseamnă normalitate, de ce nu urmați aceste exemple? De ce nu alegeți să trăiți ca și comunitate LGBT, complet izolați de comunitatea heterosexuală? Dacă vi se pare că am mers prea departe, dați-mi voie să vă spun că și voi mergeți mult prea departe când pretindeți să acceptăm ca „normale” preferințele voastre sexuale. Nu, n-au cum să fie normale atâta vreme cât nu vă oferă autonomie, atâta vreme cât fiecare ființă umană se naște datorită unui bărbat și datorită unei femei și niciodată altfel !

Am evitat intenționat să folosesc argumente care au de-a face cu valorile creștine. Totuși, e de bun simț să acceptăm că perpetuarea speciei umane ,are loc în baza Legilor pe care Dumnezeu le-a stabilit de la început. În lumea de astăzi, tot mai mult, noțiunile de bine și rău, corect și greșit, normal și anormal, tind să nu mai aibă o consistență bine definită. Cu cât mai mult aceste noțiuni le vom raporta la preferințele noastre subiective și nu la autoritatea Cuvântului revelat a lui Dumnezeu, cu atât mai mult ne vom îndrepta spre ruină, spre dezastru.

Aceste rânduri le-am scris din dorința de a face o pledoarie pentru normalitate. Pentru bun simț. Pentru decență. Dragi prieteni din comunitatea LGBT, faptul că țineți neapărat să vă afișați în public identitatea voastră diferită de a majorității covârșitoare a celorlalți, făcând-o adesea cu nonșalanță și ostentativ, asta nu ajută nimănui. Dimpotrivă, crează dezbinare. Singura cale spre normalitate, trece printr-o pocăință autentică și prin puterea eliberatoare a jertfei lui Cristos !

Featured imageMai mult decât poate ne imaginăm, ne place să ne mearga lucrurile cât mai bine. Să nu ne îmbolnăvim, să nu se strice masina, să nu fim deranjati de lucruri neprevazute si nedorite.

Ziua de astăzi, 16 ianuarie, era demult programată pentru călătorie. O călătorie în Italia, împreună cu parte din familia mea (sotia si doi copii).

Am ajuns la aeroportul din Arad, am predat bagajele mari, am trecut de punctul de control, si urma momentul urcării în avion. Dar în loc de asta, primim o veste: S-a anulat zborul!Grevă a controlorilor de trafic  la aeroportul din Bergamo.

Deci, retur acasă. Zborul, mâine, de la Timisoara la Trevisto Venetia.

Nu stiu ce a însemnat asta pentru ceilalti călători, dar pentru mine a însemnat disconfort si dezamăgire. Dar a fost si un prilej de a-mi analiza simtirile. Am încercat în mintea mea să fac o comparatie între disconfortul trait de mine si cel de care au parte alti semeni ai nostri. De exemplu fratii nostri din Irak care au trebuit să-si părăsească casele si tot ce au agonisit o viată . Asta în cazul fericit că au scăpat cu viată.

Cât de mare e disconfortul de a pleca din căminul tău, părăsindu-l poate pentru totdeuna, pentru a-ti salva viata?

Pentru a primi răspuns, ar trebui să-i întrebăm pe crestinii irakieni din Qaraqosh – orasul în care locuiau peste 50 000 de crestini, dar nici unul din ei nu mai locuieste acolo, pentru ca luptătorii Statului Islamic au cucerit orasul în luna august 2014. Asadar fratii nostri, care au reusit să scape cu viată, trăiesc de atunci ca refugiati, suferind frigul si foamea, la marginea orasului Erbil, în Kurdistanul irakian. Între acestia, si o mamă a cărei fetită de 3 ani i-a fost smuls din brate, si acum după mai bine de 5 luni, asteaptă minunea de a o găsi în viată.

Ce simt oare crestinii din Nigeria, care sunt în mare pericol, datorită grupării islamice teroriste Boko Haram, care îi vânează chiar în timp ce ei sunt strânsi la închinare în biserici? Amnesty International estimează că în urma atacurilor grupării Boko Haram au fost ucisi în jur de 2500 crestini si au fost distruse peste 3700 de case. Organizatia sus amintită citează un martor ocular care a văzut scena uciderii unei femei, chiar în momentul în care năstea.

Cutremurător. Nu avem dreptul să rămânem pasivi fată de durerea fratilor nostri din tări ca Irak, Nigeria Republica Centrafricană, Kenia!

Disconfortul de care ne plângem noi este absolut neglijabil în comparatie cu experientele dureroase si martirajul de care au parte acum multi din fratii nostri!

S-a bucurat de o avere impresionantă, a trăit în vile somptuoase, a avut limuzine Masseratti, Ferrari, yachturi de zeci de milioane de dolari şi avioane private, dar a renunţat definitiv la acest stil de viaţă în urmă cu patru ani şi a ales să se mute cu familia sa într-o zona rurală a Rusiei, unde a ales să trăiască în mijlocul sălbăticiei.

German Sterligov, al doilea milionar oficial al Rusiei de după căderea URSS, candidat la preşedinţia Rusiei şi la primăria Moscovei, şi-a abandonat în 2005 averea pentru a trăi cu familia ca un ţăran într-o parte îndepărtată a Rusiei, fiind dovada că se poate găsi fericirea, relatează BBC.

S-a bucurat de o avere impresionantă, a trăit în vile somptuoase, a avut limuzine Masseratti, Ferrari, yachturi de zeci de milioane de dolari şi avioane private, dar a renunţat definitiv la acest stil de viaţă în urmă cu patru ani şi a ales să se mute cu familia sa într-o zona rurală a Rusiei, unde a ales să trăiască în mijlocul sălbăticiei.

„Majoritatea prietenilor mei au crezut ca mi-am pierdut minţile, dar după patru ani se dovedeşte ca am făcut alegerea corectă. Criza economică care i-a afectat pe majoritatea oligarhilor este departe de mine. Spre deosebire de ei, eu sunt liber aici. Nu sunt dependent de nimeni şi am suficiente resurse pentru a supravieţui”.
La doar 24 de ani, German Sterligov a pus bazele propriei companii şi în scurt timp, profitând de vidul de legislatie din acea vreme, a reuşit să construiască un imperiu financiar, cu birouri în Londra şi New York, şi a devenit multi-milionar.
În timp ce Sterligov îşi făcea un nume în domeniul afacerilor, ameninţările începeau să se intensifice, iar el şi sotia sa trăiau în permanenţă cu frica de a nu fi răpiţi, brutalizaţi sau chiar omorâţi. “În primii doi ani de relaţie ne-am mutat de 23 de ori. El mă suna şi-mi spunea: «Împachetează, iar ne mutăm». În cercurile în care soţul meu activa aveau loc multe crime”, îşi aminteşte Alyona, soţia miliardarului.

Tocmai din această cauză, nu este de mirare ca oligarhii ruşi angajează o armată de gardieni care să-i protejeze. Alyona, a cărei familie era apropiată cu fostul lider comunist Nikita Hrusciov, a urât dintotdeauna să aibă servitori. „Nu-mi doream străini în casa mea. Dar întotdeauna era o excepţie: bodyguarzii înarmaţi până-n dinţi. Dupa ce ne-am mutat în Moscova, după o perioadă petrecută în Mayfair- Londra, am realizat că aceştia erau indispensabili. Eram foarte bogaţi într-o ţară în care majoritatea oamenilor nu erau avuţi, iar oamenii de afaceri erau ţintele favorite ale răpitorilor. Era îngrozitor. Întotdeauna aveam cel puţin două gărzi de corp cu mine, dar odată numărul acestora a ajuns la 60 pentru a mă supraveghea atât pe mine, cât şi pe copiii mei”, a continuat aceasta, în timp ce soţul său a dat afirmativ din cap. „Eram ca păsările într-o cuşcă aurie. Fiind foarte bogaţi, trăiam într-o sclavie, din care, din fericire, am scăpat”, a completat German.

Pentru a scăpa de ameninţări, în era preşedinţiei lui Boris Elţîn, multe cupluri bogate declarau că s-au despărţit şi se afişau la petreceri cu alte persoane pentru a distrage atenţia de la familia adevărată.

Un factor important în decizia lor de a-şi schimba stilul de viaţă l-a constituit înfrângerea lui German în alegerile prezidenţiale din 2004, când învingător a ieşit actualul premier rus Vladimir Putin.

Au ales ca locaţie o zona împădurită, aflata la 100 de kilometri depărtare de Moscova, o zonă lipsită de luxul cu care s-au obişnuit, dar pe care nu îl regretă.
În perioada lui de prosperitate, German Sterligov a oferit locuri de muncă pentru 2.500 de persoane. În prezent, aceştia mai sunt doar în numar de doi, ambii muncitori, care îl învaţă pe Sterligov cum să facă lucruri precum construcţia de ziduri sau repararea de garduri.
După o viaţă trăită în cel mai luxos cartier din Moscova, Sterligov şi soţia sa şi-au schimbat perspectivele asupra vieţii şi au decis să-şi vândă proprietatea din cartierul Rublyovka, apartamentul cu vedere spre Statuia Libertăţii din New York, birourile de pe Wall Street şi din Londra, casa din Elveţia, castelul din Franţa şi apartamentul din Piaţa Roşie din Moscova pentru a se muta la ţară.
Sterligov şi-a vândut averea la licitaţie dupa ce s-a ales praful de ambiţiile sale politice, care începuseră cu o campanie pentru funcţia de guvernator al Siberiei şi au fost urmate de candidaturile pentru primăria Moscovei şi în final pentru preşedinţia Rusiei.
Şi-a construit o casă de lemn în pădurile dese de lângă Moscova şi trăieşte acolo muncind, el şi copiii săi. Programul de fiecare zi pentru copii constă în literatură, matematică, istorie şi geografie cu mama lor, apoi multă rugăciune, lucru la tâmplărie, citirea cărţilor.

Altfel spus, eliberat de boala materialismului şi de traiul îmbâcsit într-o mare capitală a lumii, Sterligov a găsit adevărata fericire, fericirea fără bani.
Pentru a se adapta noii vieţi, soţia acestuia, Alyona, a schimbat bijuteriile scumpe şi hainele de marcă cu fustele lungi şi basmaua, precum ţăranii din romanele lui Tolstoi. Soţii Sterligov şi cei patru copii au ales ca reşedinţă o casa umila, fără electricitate, aflată la 15 kilometri depărtare de orice altă locuinţă. Alyona a născut cel de-al cincilea copil al familiei în noua locuinţă, fiind asistată la naştere de soţul ei.
După ce s-au mutat, familia a aruncat toate pozele reprezentând vechiul stil de viaţă şi refuză să se uite la televizor sau să folosească Internetul.
„Nu are rost să pierdem timpul copiilor noştri utilizând aceste mecanisme de spălare de creier. Mai bine ne asezăm la masă şi vorbim despre cărti decât să ne uităm la mizeriile de la televizor…Ce sunt acum? Doar un ţăran oarecare. Un crescător de animale. Nu cred că Putin se mai teme acum de mine”, a conchis fostul oligarh.

sursa: http://www.doxologia.ro/ortodoxia-lume/cusca-de-aur-bogatiei-cel-mai-bogat-rus-vandut-averea-traieste-ca-biblie

Pagina următoare »