Publicat în Uncategorized

Studenții de la C.R.S.T. în vizită la biserici din județul Arad

Sâmbătă si duminică (12-13.05.2018) studenții de la școala de misiunea transculturală C.R.S.T din Agigea, însoțiți de directorul școlii, Ileana Hrișcă și de pastorul de campus Florin Duciuc, au făcut o vizită de promovare în câteva biserici penticostale din județul Arad, respectiv: Betel – Arad, Tabor – Sâmbăteni, Betel – Lipova, Săvârșin, Gloria – Arad, Micălaca – Arad și Șimand.

În această dimineață de luni, au pornit spre Constanța, lăsând în urmă mărturii încurajatoare. Prezența ocrotitoare a Domnului să rămână mereu peste ei!

 

 

 

Reclame
Publicat în Uncategorized

Septembrie 1985. Amintirile mele despre Billy Graham în Romania!

 

Mă număr și eu între milioanele de oameni a căror viață a fost marcată de lucrarea evanghelistului Billy Graham. In 1985 aveam 20 de ani, în martie terminasem stagiul militar și în acel septembrie când Billy Graham sosea în România, eram și eu un student boboc.

Vestea că în România noastră comunistă, Billy Graham urmează să aibă un turneu evanghelistic, era una aproape incredibilă, umpland de un mare entuziasm pe toți credincioșii neoprotestanți.

Unul din prietenii mei, mi-a zis: „Vii cu noi la Arad să-l auzim pe Billy Graham”? „Dar vine și în Timișoara”! „Nu contează, mai bine să-l auzim și la biserica Speranța din Arad”! Astfel am pornit vreo câțiva tineri din Ghiroda – Timișoara spre Arad, cu speranța naivă că ajungând cu vreo două ore înainte de începerea evenimentului, vom gasi loc pe bancă în biserică. N-a fost să fie așa, pentru că deja strada era plină de oameni și poarta de intrare în curtea bisericii era închisă. Șansa noastră a fost că am observat o scară rezemată de zidul gardului lateral și asfel escaladând gardul, am ajuns în curtea din spatele bisericii. Am avut toate motivele să ne considerăm privilegiați, mai ales când am văzut că acolo în curte, cineva pe o platformă monta un ecran ca de cinematograf, pe care speram să-l vedem pe Billy Graham predicând. Bucuria ne-a fost de scurtă durată, pentru că la un moment dat ecranul a fost demontat și demontat a rămas.

Cînd urma să sosească Billy Graham, am încercat să ne apropiem pe lângă cladirea bisericii de zona scărilor de intrare, pentru a-l vedea. N-am putut să-l vedem din cauza mulțimii de oameni și imediat după ce a intrat, poarta a fost închisă cu greu, datorită  mulțimii de oameni care se îmbulzeau, dornici să intre.  Astfel, noi cei din curte, am reușit să ajungem la scările de intrare, încercând să intrăm în clădirea bisericii. Am fost și eu printre cei care au reușit să intre în hol. Am rămas căteva minute blocat acolo, apoi pentru că mai erau încă locuri în sală, ni s-a permis să intrăm. Așadar am fost printre cei care au avut harul să asculte predica evanghelistului Billy Graham, stînd pe bancă în sala bisericii. Textul predicii a fost Luca 7: 36- 50, femeia pacatoasa in casa lui Simon. La final, am plecat plin de emoție și de bucurie pentru experiența pe care o avusesem.

La Timișoara, Billy Graham a predicat în catedrala metropolitană. Nu știu dacă vreodată până atunci mai fusese adunată atata lume în piața dintre catedrală și Operă. La manifestațiile organizate în onoarea președintelui Nicolae Ceaușescu, oamenii veneau mai mut obligați decât de bună voie. Acum venise de bunăvoie o așa mare mulțime de oameni, că se umpluse piața până dincolo de fântâna arteziană cu pești. Cu ce șanse de a-l auzi pe Billy Graham predicănd? Cu nici una. Acesta urma sa predice în catedrală, iar în afara catedralei nu erau instalate boxe audio, precum se întâmpase la Arad, unde și mulțimea de pe stradă a putut auzi predica. Am observant că totuși erau două difuzoare mici, montate pe coloanele din zona scarilor catedralei. Am reușit să ajung pe scări aproape sus, în speranța că voi putea auzi predica prin acele difuzoare. Dar privind mai atent, am observant ca difuzoarele aveau firele tăiate.

Pentru că am obținut o poziție privilegiată acolo în partea superioară a scărilor, puteam observa ușor mulțimea de oameni din fața mea, și forfota milițienilor și a securiștilor, surprinși și ei de atât de mulți oameni adunați. „Si pentru ce”?– spuneau ei. „Pentru un popă venit din America? N-are rost să stați aici, că stați degeaba”! Când a sosit Billy Graham și echipa care-l însoțea, au trecut prin culoarul care se făcuse în mulțime și au intrat în catedrală, după care ușile au fost închise. Totuși, marea mulțime de oameni din piață a rămas pe loc. Toate încercările activiștilor de partid și a forțelor de ordine de a convinge oamenii să plece, au fost fără rezultat.

Apoi a urmat un moment fantastic! Acolo pe scările catedralei, oamenii discutau. Ce să facem, totuși? Nu puteam sta degeaba. O idee din mulțime a prins, cum aprinde un chibrit paiele uscate: „Să cântăm”! Și așa am făcut!

Pentru prima dată, într-un cadru atât de larg, sub privirile uluite și furioase ale securiștilor și activiștilor de partid, în plină epocă comunistă, întreaga piață a operei din Timișoara, vibra în ritmul de marș al cântării: „Sfârșitul veacului trăim / Cu lupte ură și război / Dar fericiți la cer privim / Nu e mult și Domnul vine iar la noi”! Cântam și eu împreună cu toți ceilalți care ne aflam pe scările catedralei, din toată inima și cu toată forța vocii. Ne socoteam privilegiați să avem inițiativa alegerii și începerii cântărilor, pentru că poziția noastră pe scări ne oferea un avantaj major pentru a face asta. Până la finalul slujbei din catedrală, noi, toți cei peste 10000 de oameni cu dor de cer, am cântat cântările Domnului! Chiar dacă n-am auzit predica evanghelistului Billy Graham (am aflat ulterior că predicase din Fapte 17 despre Pavel în areopagul din Atena) ne-am simțit binecuvântați și afară! Am avut harul să putem depune o mărturie prin cântările noastre!

Am mulțumit lui Dumnezeu că securiștii au tăiat alimentarea difuzoarelor de afară! Dacă acestea ar fi funcționat, noi cei care ne aflam pe scări am fi ascultat predica, iar ceilalți mulți din piață ar fi fost nevoiți să plece acasă, neauzind nimic. Dar slavă Domnului că acele scări ale catedralei au fost scena de pe care noi am putut să înălțăm imnuri spre Dumnezeu, așa cum niciodată nu o mai făcuserăm!

Dar a fost posibil asta, doar pentru că atunci în Timișoara a venit BILLY GRAHAM!

Miron P.

 

Publicat în Uncategorized

Lois, la doi ani după miracol!

Lois

Mari si multe au fost durerile sufletești si emotiile pe care le-am purtat după diagnosticul pus de medici fiicei mele Lois, la începutul anului 2014: limfom Hodgkin stadiul IV.

La sfârșitul aceluiași an, după 8 luni de chimoterapie (16 ședințe), a urmat o perioadă de câteva luni de tihnă, bucurie și mulțumire la adresa lui Dumnezeu. Rezultatul PET/CT-ului, ne anunța în 30.10.2014 că nu mai erau celule maligne în trupul lui Lois.

Totuşi, vestea cea mai nedorită și nespus de dureroasă, urma să vină în 12.06.2015, când un nou PET/CT-ul anunța ce n-am fi vrut nicidecum: cancerul revenise! De fapt își făcuse simțită prezența și printr-un ganglion vizibil sub brațul stâng.

N-ai cum să te împaci cu asemenea vești.

A urmat ceva ce acum, privind în urmă, mi se pare ca și un vis: Dumnezeu ne-a ridicat povara! Rugăciuni … și apoi ganglion dispărut! Biopsie, iar peste o săptămână, în data de 07.07.2015 rezultat: materialul examinat (3/2/1,5 cm) „fără aspecte tumorale” !!!

Lois, s-a abandonat deplin în brațul lui Dumnezeu, și acum după doi ani de la ziua în care a primit minunatul har al acelui rezultat al biopsiei, incredibil și de neexplicat medical, se bucura de sănatate fizică și viață în și cu Dumnezeu!

Cuvintele mele acum, sunt aproape nimic, în comparație cu marturia depusă de Lois în biserica Micălaca în data de 09 iulie 2015, mărturie pe care o puteți asculta aici

Publicat în Uncategorized

Sărbătoare la biserica „Tabor” din Tisa Nouă !

Duminică 18 septembrie 2016, la biserica penticostala „Tabor” din Tisa Nouă, trei tineri au mărturisit în apa botezului legământul lor de credinciosie față de Dumnezeu. Costescu Rahela, Gomoi Marius și Jarda Vasile l-au proclamat pe Isus Hristos ca Domn și Mântuitor peste viețile lor și au declarat că întreaga lor viață o vor pune în slujba Lui.

Le spun „drum bun” pe calea lui Hristos!

Publicat în Biserica Micalaca, Evenimente, Uncategorized

Lărgirea echipei de slujitori a bisericii penticostale Micălaca!

În dimineaţa zilei de duminică 11 septembrie 2016, la biserica penticostala Micălaca a avut loc serviciul de ordinarea a trei noi diaconi, a doi presbiteri şi a unui păstor asistent . Invitați la această sărbătoare au fost păstorii: Moise Ardelean – președinte al Cultului Creștin Penticostal din Romania, Călin Turc și Cornel Miclea.

Iluna Daniel, Pripon Eliazar și Vășcan Daniel au fost ordinați în slujba de diacon, Bîrzan Adrian și Bupte Daniel în slujba de presbiter, iar Spătan Daniel în slujba de păstor asistent.

Dumnezeu să binecuvânteze echipa lărgită a slujitorilor de la biserica penticostală Micălaca!

 

Publicat în Eseuri, Uncategorized

Unde ești, normalitate?

cerere-in-casatorie-parada-gay-1024x768

Sunt stupefiat și simt că nu mai vreau să tac. De fapt de ce aș tăcea, când nefirescul, absurditatea, anormalul, sunt promovate într-un mod agresiv?

Sămbătă 25 iunie 2016 a avut loc la București pe șoseaua Kiseleff o paradă gay numită „Marșul diversității”, manifestație la care s-a simțit datoare să participe și doamna Violeta Alexandru – ministru delegat pentru Consultare Publică și Dialog Civic.  Tot sâmbătă, în Londra, un polițist care făcea parte din dispozitivul forțelor de ordine care însoțea parada Gay Pride, a ieșit din rânduri, a îngenunchiat, a făcut o declarație de dragoste iubitului său și l-a cerut în căsătorie, în aplauzele și uralele celor din jur.

Am senzația că lumea în care trăim o ia rău de tot la vale. Ajungem să ne entuziasmăm și să apaludăm tot ce e atipic și tot ce pare senzațional, renunțând la orice semnificație a conceptelor de normal și de anormal. Ni se induce ideea că de fapt nici nu există „normal” și „anormal”. Noi, dar mai ales copiii noștri, suntem bombardați cu mesajul că orice orientare sexuală trebuie considerată normală și firească. Adică a fi lesbiană, gay, bisexual sau transgender, este la fel de normal și de acceptabil precum e a fi heterosexual. Că la fel de bine se pot iubi și se pot căsători între ei, doi bărbați sau două femei, precum o fac un bărbat și o femeie.

Nu doresc să ofensez pe nimeni prin încercarea mea de a atrage atenția asupra a ce înseamnă normalitate, dar cu toții recunoaștem că aceasta există. Nimeni nu acceptă că e „normal” să fii orb, în ciuda faptului că există destui oameni nevăzători. Nimeni nu acceptă că e „normal” să nu ai o mână sau un picior, dar sunt destui invalizi de acest fel. Aceste categorii de oameni și altele asemenea lor, constituie grupuri minoritare în societate, demne de tot respectul nostru, dar niciodată nevăzătorilor sau invalizilor nu le trece prin minte să pretindă societății că dizabilitățile lor ar trebui să fie considerate „normale”. Da, oamenii cu dizabilități nu ne sunt inferiori, ci îi privim ca fiind normali, dar nicidecum dizabilitatea în sine nu o considerăm normală, pentru că ea nu este normală.

Dacă e să mă adresez direct ție, dragă membru a comunității LGBT, îmi pare rău că trebuie să-ți spun că eu nu pot considera „normală” ideea de diversitate pe care tu și prietenii tăi o promovați! Vrei nu vrei, trebuie să recunoști că tu ca persoană, trăiești în această lume pentru că mama și tatăl tău, prin unirea lor intimă, au făcut posibilă venirea ta în lume! E în natura lucrurilor ca o relație normală de cuplu să aibă ca rezultat procreerea! Sigur că există și cupluri normale infertile, dar aceasta este exceptia și nu regula. Este anormalitatea și nu normalitatea!

Stimați membri ai comunității LGBT, vă simțiți în situația de a fi discriminați? Nu sunteți nici primii nici singurii. Spre exemplu, puritanii din Anglia secolului XVII au fost discriminați și chiar persecutați. Drept urmare, au trecut Atlanticul și au întemeiat colonii proprii, aducându-și astfel contribuția la formarea Statele Unite ale Americii. Tot aici, mai târziu au apărut mormonii, care și ei au fost discriminați. Cum au reacționat ei? S-au adunat într-un spațiu pe care l-au dorit al lor, formând astfel statul Utah. Iertați-mi îndrăzneala, dar dacă îndepliniți criteriile pentru ceea ce înseamnă normalitate, de ce nu urmați aceste exemple? De ce nu alegeți să trăiți ca și comunitate LGBT, complet izolați de comunitatea heterosexuală? Dacă vi se pare că am mers prea departe, dați-mi voie să vă spun că și voi mergeți mult prea departe când pretindeți să acceptăm ca „normale” preferințele voastre sexuale. Nu, n-au cum să fie normale atâta vreme cât nu vă oferă autonomie, atâta vreme cât fiecare ființă umană se naște datorită unui bărbat și datorită unei femei și niciodată altfel !

Am evitat intenționat să folosesc argumente care au de-a face cu valorile creștine. Totuși, e de bun simț să acceptăm că perpetuarea speciei umane ,are loc în baza Legilor pe care Dumnezeu le-a stabilit de la început. În lumea de astăzi, tot mai mult, noțiunile de bine și rău, corect și greșit, normal și anormal, tind să nu mai aibă o consistență bine definită. Cu cât mai mult aceste noțiuni le vom raporta la preferințele noastre subiective și nu la autoritatea Cuvântului revelat a lui Dumnezeu, cu atât mai mult ne vom îndrepta spre ruină, spre dezastru.

Aceste rânduri le-am scris din dorința de a face o pledoarie pentru normalitate. Pentru bun simț. Pentru decență. Dragi prieteni din comunitatea LGBT, faptul că țineți neapărat să vă afișați în public identitatea voastră diferită de a majorității covârșitoare a celorlalți, făcând-o adesea cu nonșalanță și ostentativ, asta nu ajută nimănui. Dimpotrivă, crează dezbinare. Singura cale spre normalitate, trece printr-o pocăință autentică și prin puterea eliberatoare a jertfei lui Cristos !