Featured imageMai mult decât poate ne imaginăm, ne place să ne mearga lucrurile cât mai bine. Să nu ne îmbolnăvim, să nu se strice masina, să nu fim deranjati de lucruri neprevazute si nedorite.

Ziua de astăzi, 16 ianuarie, era demult programată pentru călătorie. O călătorie în Italia, împreună cu parte din familia mea (sotia si doi copii).

Am ajuns la aeroportul din Arad, am predat bagajele mari, am trecut de punctul de control, si urma momentul urcării în avion. Dar în loc de asta, primim o veste: S-a anulat zborul!Grevă a controlorilor de trafic  la aeroportul din Bergamo.

Deci, retur acasă. Zborul, mâine, de la Timisoara la Trevisto Venetia.

Nu stiu ce a însemnat asta pentru ceilalti călători, dar pentru mine a însemnat disconfort si dezamăgire. Dar a fost si un prilej de a-mi analiza simtirile. Am încercat în mintea mea să fac o comparatie între disconfortul trait de mine si cel de care au parte alti semeni ai nostri. De exemplu fratii nostri din Irak care au trebuit să-si părăsească casele si tot ce au agonisit o viată . Asta în cazul fericit că au scăpat cu viată.

Cât de mare e disconfortul de a pleca din căminul tău, părăsindu-l poate pentru totdeuna, pentru a-ti salva viata?

Pentru a primi răspuns, ar trebui să-i întrebăm pe crestinii irakieni din Qaraqosh – orasul în care locuiau peste 50 000 de crestini, dar nici unul din ei nu mai locuieste acolo, pentru ca luptătorii Statului Islamic au cucerit orasul în luna august 2014. Asadar fratii nostri, care au reusit să scape cu viată, trăiesc de atunci ca refugiati, suferind frigul si foamea, la marginea orasului Erbil, în Kurdistanul irakian. Între acestia, si o mamă a cărei fetită de 3 ani i-a fost smuls din brate, si acum după mai bine de 5 luni, asteaptă minunea de a o găsi în viată.

Ce simt oare crestinii din Nigeria, care sunt în mare pericol, datorită grupării islamice teroriste Boko Haram, care îi vânează chiar în timp ce ei sunt strânsi la închinare în biserici? Amnesty International estimează că în urma atacurilor grupării Boko Haram au fost ucisi în jur de 2500 crestini si au fost distruse peste 3700 de case. Organizatia sus amintită citează un martor ocular care a văzut scena uciderii unei femei, chiar în momentul în care năstea.

Cutremurător. Nu avem dreptul să rămânem pasivi fată de durerea fratilor nostri din tări ca Irak, Nigeria Republica Centrafricană, Kenia!

Disconfortul de care ne plângem noi este absolut neglijabil în comparatie cu experientele dureroase si martirajul de care au parte acum multi din fratii nostri!

Anunțuri

Corul si orchestra El-Roi reuneste tineri din mai multe biserici evanghelice din tară. Orchestra e formată din tineri crestini care au studiat sau studiază la liceul/academia de muzică, iar corul e format din tineri în care Dumnezeu a pus un dar special. In toti acestia există o dorintă aprinsă de a-L lauda si sluji pe Dumnezeu. Aceasta i-a unit pe toti sub numele de El-ROI, care în evreieste înseamnă „Dumnezeu care mă vede!”.

Pentru a asculta corul si orchestra El-Roi, toti cei ce sunteti arădeni sau vă aflati în Arad în zilele de 17 si 18 mai, sunteți invitati să participați la un eveniment muzical de suflet, sâmbătă 17 mai de la ora 19 la Biserica Rosie si duminică 18 mai la bisericile penticostale Gloria (de la ora 10) si Micălaca (de la ora 18).

invitatie ARAD

 

 

Am descoperit aceste versuri, ieri, în timp ce asteptam la dentist, pe o foaie lipită de un geam.

Îmi pare asa ciudat
C-avem atâta vreme pentru ură
Când viata nu-i decât o picătură
Între acest moment si celălalt


Si e neânteles de trist
Că nu culegem flori, că nu iubim
Că nu privim la cer mai des,
Noi, care atât de repede murim.

autor: Jean Cocteau

O orchestră mică, dar care a crescut calitativ. Acesti copii si tineri au mai câstigat experientă într-ale muzicii, si de aceea vă propun să-i reascultati!

Felicitări Mircea Dagău pentru rezultatul muncii tale! Rasplata de la Domnul să-ti fie deplină!

Împărtăsesc cu voi bucuria de asculta o muzica înăltătoare, caldă si de înaltă calitate.

Felicitări Nick!

 

S-a bucurat de o avere impresionantă, a trăit în vile somptuoase, a avut limuzine Masseratti, Ferrari, yachturi de zeci de milioane de dolari şi avioane private, dar a renunţat definitiv la acest stil de viaţă în urmă cu patru ani şi a ales să se mute cu familia sa într-o zona rurală a Rusiei, unde a ales să trăiască în mijlocul sălbăticiei.

German Sterligov, al doilea milionar oficial al Rusiei de după căderea URSS, candidat la preşedinţia Rusiei şi la primăria Moscovei, şi-a abandonat în 2005 averea pentru a trăi cu familia ca un ţăran într-o parte îndepărtată a Rusiei, fiind dovada că se poate găsi fericirea, relatează BBC.

S-a bucurat de o avere impresionantă, a trăit în vile somptuoase, a avut limuzine Masseratti, Ferrari, yachturi de zeci de milioane de dolari şi avioane private, dar a renunţat definitiv la acest stil de viaţă în urmă cu patru ani şi a ales să se mute cu familia sa într-o zona rurală a Rusiei, unde a ales să trăiască în mijlocul sălbăticiei.

„Majoritatea prietenilor mei au crezut ca mi-am pierdut minţile, dar după patru ani se dovedeşte ca am făcut alegerea corectă. Criza economică care i-a afectat pe majoritatea oligarhilor este departe de mine. Spre deosebire de ei, eu sunt liber aici. Nu sunt dependent de nimeni şi am suficiente resurse pentru a supravieţui”.
La doar 24 de ani, German Sterligov a pus bazele propriei companii şi în scurt timp, profitând de vidul de legislatie din acea vreme, a reuşit să construiască un imperiu financiar, cu birouri în Londra şi New York, şi a devenit multi-milionar.
În timp ce Sterligov îşi făcea un nume în domeniul afacerilor, ameninţările începeau să se intensifice, iar el şi sotia sa trăiau în permanenţă cu frica de a nu fi răpiţi, brutalizaţi sau chiar omorâţi. “În primii doi ani de relaţie ne-am mutat de 23 de ori. El mă suna şi-mi spunea: «Împachetează, iar ne mutăm». În cercurile în care soţul meu activa aveau loc multe crime”, îşi aminteşte Alyona, soţia miliardarului.

Tocmai din această cauză, nu este de mirare ca oligarhii ruşi angajează o armată de gardieni care să-i protejeze. Alyona, a cărei familie era apropiată cu fostul lider comunist Nikita Hrusciov, a urât dintotdeauna să aibă servitori. „Nu-mi doream străini în casa mea. Dar întotdeauna era o excepţie: bodyguarzii înarmaţi până-n dinţi. Dupa ce ne-am mutat în Moscova, după o perioadă petrecută în Mayfair- Londra, am realizat că aceştia erau indispensabili. Eram foarte bogaţi într-o ţară în care majoritatea oamenilor nu erau avuţi, iar oamenii de afaceri erau ţintele favorite ale răpitorilor. Era îngrozitor. Întotdeauna aveam cel puţin două gărzi de corp cu mine, dar odată numărul acestora a ajuns la 60 pentru a mă supraveghea atât pe mine, cât şi pe copiii mei”, a continuat aceasta, în timp ce soţul său a dat afirmativ din cap. „Eram ca păsările într-o cuşcă aurie. Fiind foarte bogaţi, trăiam într-o sclavie, din care, din fericire, am scăpat”, a completat German.

Pentru a scăpa de ameninţări, în era preşedinţiei lui Boris Elţîn, multe cupluri bogate declarau că s-au despărţit şi se afişau la petreceri cu alte persoane pentru a distrage atenţia de la familia adevărată.

Un factor important în decizia lor de a-şi schimba stilul de viaţă l-a constituit înfrângerea lui German în alegerile prezidenţiale din 2004, când învingător a ieşit actualul premier rus Vladimir Putin.

Au ales ca locaţie o zona împădurită, aflata la 100 de kilometri depărtare de Moscova, o zonă lipsită de luxul cu care s-au obişnuit, dar pe care nu îl regretă.
În perioada lui de prosperitate, German Sterligov a oferit locuri de muncă pentru 2.500 de persoane. În prezent, aceştia mai sunt doar în numar de doi, ambii muncitori, care îl învaţă pe Sterligov cum să facă lucruri precum construcţia de ziduri sau repararea de garduri.
După o viaţă trăită în cel mai luxos cartier din Moscova, Sterligov şi soţia sa şi-au schimbat perspectivele asupra vieţii şi au decis să-şi vândă proprietatea din cartierul Rublyovka, apartamentul cu vedere spre Statuia Libertăţii din New York, birourile de pe Wall Street şi din Londra, casa din Elveţia, castelul din Franţa şi apartamentul din Piaţa Roşie din Moscova pentru a se muta la ţară.
Sterligov şi-a vândut averea la licitaţie dupa ce s-a ales praful de ambiţiile sale politice, care începuseră cu o campanie pentru funcţia de guvernator al Siberiei şi au fost urmate de candidaturile pentru primăria Moscovei şi în final pentru preşedinţia Rusiei.
Şi-a construit o casă de lemn în pădurile dese de lângă Moscova şi trăieşte acolo muncind, el şi copiii săi. Programul de fiecare zi pentru copii constă în literatură, matematică, istorie şi geografie cu mama lor, apoi multă rugăciune, lucru la tâmplărie, citirea cărţilor.

Altfel spus, eliberat de boala materialismului şi de traiul îmbâcsit într-o mare capitală a lumii, Sterligov a găsit adevărata fericire, fericirea fără bani.
Pentru a se adapta noii vieţi, soţia acestuia, Alyona, a schimbat bijuteriile scumpe şi hainele de marcă cu fustele lungi şi basmaua, precum ţăranii din romanele lui Tolstoi. Soţii Sterligov şi cei patru copii au ales ca reşedinţă o casa umila, fără electricitate, aflată la 15 kilometri depărtare de orice altă locuinţă. Alyona a născut cel de-al cincilea copil al familiei în noua locuinţă, fiind asistată la naştere de soţul ei.
După ce s-au mutat, familia a aruncat toate pozele reprezentând vechiul stil de viaţă şi refuză să se uite la televizor sau să folosească Internetul.
„Nu are rost să pierdem timpul copiilor noştri utilizând aceste mecanisme de spălare de creier. Mai bine ne asezăm la masă şi vorbim despre cărti decât să ne uităm la mizeriile de la televizor…Ce sunt acum? Doar un ţăran oarecare. Un crescător de animale. Nu cred că Putin se mai teme acum de mine”, a conchis fostul oligarh.

sursa: http://www.doxologia.ro/ortodoxia-lume/cusca-de-aur-bogatiei-cel-mai-bogat-rus-vandut-averea-traieste-ca-biblie

Iertarea dusmanului – o politica de stat care a functionat

de Silviu Rogobete     HotNews.ro

“Nu ma judecati dupa succesul avut, ci dupa cat de multe ori am fost jos si m-am ridicat din nou. Nu sunt un sfant, decat daca considerati sfant un pacatos care nu se da batut”.

Sunt cuvintele lui Nelson Mandela, cel care a fost cu certitudine demonstrabila pe baza de date istorice una din cele mai fericite, formidabile combinatii de “inima buna” si “minte buna”.

95 de ani, o viata intinsa miraculos – impotriva tuturor circumstantelor – pe parcursul unui secol, au marcat fara precedent istoria Africii de Sud si implicit, prin consecinte, istoria omenirii. Este probabil pentru prima data in istorie cand iertarea dusmanului a fost ridicata la rang de politica de stat, si a functionat.

Mai mult chiar, prin Comisia de Adevar si Reconciliere conceputa de Nelson Mandela si Arhiepiscopul anglican Desmond Tutu, un principiu fundamental Biblic, “veti cunoaste Adevarul si Adevarul va va face liberi”, combinat cu idea iertarii, au devenit baza actiunii politice si chiar juridice. O natiune ravasita, aflata in pragul celui mai singeros conflict imaginabil, a fost plasata ireversibil pe calea reconcilierii, a constructiei unei societati coerent-democratice in care exista loc pentru toti.

Numai un lider care a inteles sa lase la portile inchisorii in care a stat 27 de ani orice resentiment sau ura impotriva celui care l-a trimis acolo pe nedrept, pentru a fi el insusi liber, putea sa aseze bazele unei astfel de politici. Marturisirea de buna-voie a adevarului si iertarea dusmanului au avut puterea miraculoasa de a salva un stat aflat pe marginea prapastiei.

Asta a fost posibil doar sub indrumarea providentiala a unui lider care a fost primul gata sa puna in practica ceea ce le-a cerut compatriotilor sai. Din aceste motive este considerat de toti, indiferent de rasa, culoarea pielii, religie sau origini sociale Tata Madiba, Parintele intregii natiuni. Pentru asemenea fapte si-a castigat dreptul de a fi model de umanitate la nivel global.

Prin natura slujbei pe care am avut-o am avut sansa sa experimentez, in modul cel mai direct in ultimii ani, magnitudinea pretuirii si a respectului pentru Madiba manifestate in propria lui tara. In fapt, Africa de Sud nu se poate imagina pe sine fara Madiba.

Unii comentatori considera chiar ca edificiul democratic va colapsa fara el, altii spun ca despartirea de el este testul maturitatii natiunii. Traditionalistii spun ca Madiba nu a putut sa plece pana nu si-a vazut proiectul de reconciliere indeplinit si ireversibil. Cu toti sunt insa uniti in dragostea si respectul total pentru el si pentru ce a insemnat prezenta lui pentru fiecare dintre ei personal.

Nu am intalnit nici o persoana, alb, negru sau de culoare care sa se fi intalnit vreodata cu Madiba personal fara sa fi fost fermecati de umanitatea sa, de caldura plina de simplitate cu care aborda absolut pe oricine. De respectul pe care il arata in egala masura prietenilor, cat si dusmanilor. Este legendara deja vizita facuta vaduvei arhitectului apartheidului, cu care a servit un ceai, gest care a socat nu doar o natiune, ci a creat o paradigma noua de rezolvare a conflictelor.

Era in acelasi timp ferm in deciziile luate, nu accepta nici un compromis. Iubea nespus de mult copiii. Personal, am avut doua sanse de a-l vedea direct. Strangerea de mana, zambetul ce proiecta lumina, ochii senini si caldul “How are you, Sir” nu pot fi uitate niciodata!

Fara Nelson Mandela Africa de Sud nu ar fi ceea ce este si istoria omenirii ar fi fost mult mai saraca. “Ceea ce conteaza in viata nu este simplul fapt ca am trait; diferenta pe care am facut-o in vietile altora este ceea ce determina semnificatia vietii pe care am trait-o”.

O asemenea viata senina ca cea traita de Madiba nu poate si nu trebuie sa ne lase intristati. Sarbatoriti Viata! “Amintiti-va sa zambiti!”

* Silviu Rogobete a fost consulul general al Romaniei la Cape Town, Africa de Sud.

sursa: http://www.hotnews.ro/stiri-opinii-16142704-iertarea-dusmanului-politica-stat-care-functionat.htm