In 24 martie a.c., ar fi implinit 100 de ani cel mai cunoscut crestin roman. Cuvintele, blandetea, intelepciunea, dar mai ales iubirea acestui om nu au fost pamantene. In izolare, intr-o celula intunecata, slabit, intr-o zi simte foarte puternic prezenta celui rau. Pasajul urmator este din cartea „Cu Dumnezeu in subterana ” si prezinta una din multele sale victorii.
„Era intuneric si frig si el isi batea joc de mine. Celula mea devenise un loc unde jucau stafiile…In timpul acelor zile negre am compus pe indelete o lunga poezie, pe care cei ce nu au cunoscut o astfel de stare fizica si spirituala, s-ar putea sa nu o accepte cu usurinta. Poezia aceea a fost salvarea mea. Prin cuvant. Ritm si incantatie, am fost in stare sa-l infrang pe Satana. Iat-o:
Iubirea nebuna
De mic, eu frecventat-am temple si biserici.
In ele, Dumnezeu era slavit.
Cantau si tamaiau zelos feluriti clerici.
Ei sustineau ca-i drept sa fii iubit.
Crescand, insa, vazut-am asa jale-adanca
in lumea asta a lui Dumnezeu,
incat mi-am zis: “El are-o inima de stanca.
Altfel ne-ar usura acest drum greu.”
Se zbat copiii mici de friguri in spitale.
Se roaga pentru ei parintii tristi.
Dar e-n zadar. Se duc cei dragi pe-a mortii vale,
chiar daca-n rugaciune mult insisti.
Sunt arsi de vii-n cuptoare oameni fara vina.
Si cerul tace, lasa totu-a fi.
Cum sa Se mire Domnul daca, in surdina,
si credinciosii-ncep a se-ndoi?
Flamanzi si prigoniti pana si-n propria lor tara,
ei stau far´de raspuns la intrebari.
Expus e Insusi Sfantul Nume la ocara
cand peste noi cad grelele ocari.
Cum sa-L iubesc pe Cel ce a creat microbii
si tigrii care sfasie pe om?
Cum sa iubesc pe Cel ce-Si chinuie toti robii
doar ca mancat-a unul, o data, dintr-un pom?
Mai rau ca Iacov, stau far de copii, sotie,
si fara de amici mangaietori.
Stau fara soare si-aer intr-o puscarie,
in cea mai aspra dintre inchisori.
Viitorul meu cosciug mi-e astazi pat de scanduri.
Intins pe el, eu a-mi da seama-ncerc:
De ce mereu spre Tine-alerg-a mele ganduri,
iar prin ce scriu trasez in jurul Tau un cerc!
De ce ma arde-o dragoste-nfocata?
De ce esti Tu subiectu-a orice cant,
desi stiu bine ca-s mireasa lepadata!
Curand voi putrezi intr-un mormant.
Dar nu, nu a iubit Mireasa din Cantare*
cand intrebatu-s-a de este drept.
Iubirea este propria ei justificare.
Iubirea nu e pentr-un intelept.
Chiar prin ispite mari de-o fi silita-a trece,
nu inceta-va totusi a iubi.
De-o arde-un foc, sau valuri stau s-o-nece,
ea saruta-va mana ce-o lovi.
La grele intrebari de n-a aflat raspunsuri,
e-ncrezatoare – si va astepta.
Caci vor patrunde raze-n ascunzisuri
si adevarul se va arata.
Iertarea multelor pacate doar sporit-a
al Magdalenei foc mistuitor.
Dar ea parfum si lacrimile daruit-a
´nainte de cuvantu-Ti iertator.
Iar daca nu-l spuneai, ea tot ar sta si-ar plange
de dragostea ce-Ti poarta si-n pacat.
Ea Te-a iubit ´nainte de varsasesi sange.
Ea Te-a iubit ´nainte de-ai iertat.
Nici eu nu ma intreb de-i drept sa-Ti dau iubire.
Nu Te iubesc s-ajung eu mantuit.
Eu Te-as iubi si-n vesnica nefericire,
si chiar de flacari de-as fi mistuit.
De-ai refuza sa Te pogori la oameni,
Tu mi-ai fi fost un vis indepartat.
De refuzai Cuvantul Tau sa-l sameni,
Te-as fi iubit si far´ sa-l fi aflat.
De sovaiai, de-ai fi fugit de rastignire,
nemantuit, eu totusi Te-as iubi.
Chiar si pacat daca-Ti gaseam in fire,
cu dragostea-mi Ti l-as acoperi.
Acum cuvintele-mi vor deveni nebune,
ca toti sa stie cat de mult iubesc.
Acuma voi atinge necantate strune.
Pe-o melodie noua Te slavesc.
Profetii toti de-ar fi prezis pe Altul,
pe Tine, nu! Pe ei i-as lepada.
Dovezi cu miile dac-ar avea cel´laltul,
iubirea-mi pentru Tine as pastra.
De-as banui la Tine-nselaciune,
plangand, eu pentru Tine m-as ruga.
De-ar inceta in lume fala-Ti sa rasune,
iubirea-mi pentru Tine nu s-ar micsora.
Cum pentru Saul, Samuel o viata-ntreaga
in post si rugaciune s-a zbatut,
asa ar rezista iubirea ce ne leaga,
chiar dac-as sti ca esti un fiu pierdut.
De nu satan, ci Tu in ratacite clipe,
revolta cea din cer ai fi produs,
de Tu Ti-ai fi pierdut cerestile aripe
si-ai fi cazut din Raiul cel de sus,
Eu, neavand nadejdi, nadajdui-voi totusi
caci Tatal cel ceresc Te va ierta,
si impacat cu El, pe-aleile de lotusi,
pe strazi de aur, Tu Te vei plimba.
De-ai fi un mit, as parasi realitatea;
Cu Tine-n fantezie as trai.
De-ar izbuti neexistenta-Ti sa-mi arate,
din dragostea-mi Tu viata ai primi.
Nebuna, fara de temeiuri mi-e iubirea,
asa cum este si iubirea Ta.
Gaseasca-Si Domnu-n asta fericirea.
Mai mult decat atat, eu nu-i pot da.
Dupa ce am terminat aceasta poezie, nu l-am mai simtit pe Satana prin preajma. Plecase. In tacere, am simti sarutarea lui Cristos. Am ramas tacut. Linistea si bucuria au revenit.”
Sursa: „Cu Dumnezeu in subterana” Richard Wurmbrand, editura Casa Scoalelor
Popasuri cu rost... 