autor: Jean Cocteau
Mult prea devreme, pastorul Nicu Mărgăian din Agrisu Mare, judetul Arad, si-a încheiat călatoria pe pământ. Dumnezeu a hotărât să pună capat în această seară grelei suferințe a fratelui Nicu, suferintă începută pe neasteptate, cu vreo 6 luni în urmă.
Duminică si luni vor avea loc servicii de priveghiu iar serviciul de înmormântare va avea loc marti, 16 iulie, la biserica penticostală din Agrisu Mare.
Dumnezeu să-i mângâie familia, si să ne umple pe toti cu nădejdea reîntâlnirii in cer!
Pentru mine au fost doar 3 săptămâni în care am fost foarte aproape de Radu, adică am dormit în aceeasi cameră, am mâncat la aceeasi masă, am avut activităti comune în timpul zilei, si mi-e asa de greu să mă despart de el. Ce să zică atunci cei care i-au fost alaturi ani de zile la RVE Cluj sau înainte de 1995 la A.C.C. Samariteanul? Dar mai ales, ce poate să fie în inima sotiei lui, a copiilor si a mamei?
Din proprie experientă pot să spun că există în asemenea momente, o taină a mângâieri, a păcii, dincolo de orice pricepere omenească.
Întristarea noastră e mare într-o asemenea situatie, dar nu e la fel cu a celor care n-au nădejde. Mângâierea dată de Domnul prin Duhul Sfânt e reală, si mă rog să le-o dăruiască din plin si celor rămași din familie: sorei Anastasia, lui Cleo, Miriam, Casandra, Stefan, Bogdan si tuturor celor ce i-au fost aproape.
Pe mine mă cuprinde o pace si o caldă mângâiere, cănd privesc pozele de mai jos, poze ce îmi aduc aminte de Radu, si de aceea am ales să le împărtăsesc si cu voi.
N-am fi dorit nicidecum să se întample, am sperat sa fie un alt deznodământ, atât de multi oameni s-au rugat, si totusi Dumnezeu a hotărât altfel decat am vrut noi: Domnul ni l-a luat pe Radu ca sa-L aiba acolo lângă El în cer! Pentru noi care l-am cunoscut, dar mai ales pentru familie, această hotărâre a lui Dumnezeu vine ca un cutit dureros care ne străpunge inima, dar stim că ceea ce nu face sens pentru noi acum, va face sens cândva în viitor, când vom primi răspunsuri care se lasă asteptate.
Pe 24 februarie, exact cu două luni în urmă, avea un bilet de avion în buzunar, cu care ar fi trebuit să zboare din Uganda spre casă, însă atunci n-a putut folosi acel bilet. A fost nevoit să ne astepte pe noi ceilalti din echipă pentru a zbura împreuna. Acum însă, el a plecat în cea mai fantastică expeditie, fără noi cei care l-am însotit în Uganda, pentru că doar el a fost chemat.
Radu n-a putut fi în duminica de 26 februarie la sărbătoarea inaugurării statiei de radio din Kabale – Uganda, pe care el a pus-o în functiune, pentru că Dumnezeu a rezervat pentru el o altă sărbătoare mult mai mare în cer!
Am bucuria sa postez un alt eseu despre viata, scris in urma cu aproximativ 2 ani de fiica mea mai mare, Lois. Merita sa va opriti pentru a-l citi. O spun cu toata convingerea. Multumesc lui Dumnezeu pentru copiii care mi i-a dat! 
De multe ori mi-am pus problema vietii acesteia. Mai exact ce inseamna viata. Niciodata nu am acceptat sa cred ca viata inseamna doar a te trezi dimineata, a manca, a merge la scoala, si apoi a te culca. Viata pentru mine inseamna mult mai mult. Am ajuns la niste concluzii care vreau sa vi la impartasesc si voua. Nu stiu daca lucrurile stau chiar asa cum le vad eu dar eu sunt convinsa de ele.
Stau si privesc cerul … e innorat, soarele nu se mai zareste. Desi nu il vad eu stiu ca exista undeva ascuns dupa norii negri si grosi. De multe ori m-am gandit ca unele probleme si greutati pe care le-am intampinat de-a lungul vietii nu se vor rezolva niciodata. Tu nu te-ai gandit la fel? Nu ai trecut prin situatii in care nu gaseai nici o umbra de speranta? Nu te-ai intrebat deseori de ce se intampla unele lucruri in viata ta? Ce scop au ele? Noi oameni, suntem obisnuiti sa gandim rational, sa gasim fiecarui lucru o explicatie plauzibila dar uneori nu este de ajuns. Sunt momente in care ne punem atatea intrebari si astaptam atatea raspunsuri si totusi ele nu vin. Asta nu inseamna ca nu vor veni niciodata; inseamna doar ca nu avem capacitatea necesara de a intelege anumite lucruri.
Am intalnit pe parcursul vietii mele oameni care faceau orice pentru a ajunge la putere, oameni extrem de saraci care si-au pierdut speranta unei vieti mai bune, oameni inteligenti si oameni nu asa de inteligenti, oameni veseli, dar si oameni tristi si abatuti, pe scurt oameni foarte diferiti unii de alti. La finalul vietii toti o sfarsim la fel … murim. Nu conteaza ca esti bogat sau inteligent, viata nu o poti cumpara si nici moartea nu o poti programa. Noi cei tineri mai ales, dar cred ca si cei mai batrani am uitat ca moarte face parte din ciclul normal al vieti. E asa de inevitabila dar noi o ignoram, incercam cumva sa o scoatem din mintea noastra sau sa ne gandim la ea ca fiind un eveniment indepartat. Desi asa cum mergem in fiecare dimineata sa mancam, tot asa de usor putem si muri. Ma sperie gandul acesta. Ii admir pe oamenii care nu se tem de moarte dar m-am gandit daca chiar asa e sau doar incearca sa isi acopere teama ca sa nu fie vulnerabili in fata oamenilor. Toti oameni tind sa creada macar o data in viata ca sunt nemuritori dar de fapt noi nu suntem mai mult decat un abur care acuma este si peste 5 secunde se pierde in neant. E trist sa constientizezi acest lucru dar ceea ce imi da curaj si putere sa merg mai departe este gandul ca viata nu se termina aici … ca exista rai si tot asa de bine exista si iad. Abia astept sa ajung acolo unde lacrimile nu vor mai curge din ochii mei niciodata, unde nu voi mai simti durerea… abia astept sa vad ca ceea ce am crezut pe aceste pamant chiar e adevarat.
Alt lucru pe care nu il inteleg este de ce oameni renunta asa de usor la vise. De ce nu avem puterea de a lupta pentru ceea ce ne dorim cu adevarat? De ce abandonam? De ce asteptam sa faca altcineva ceea ce putem face noi? Toate aceste lucruri se datoreaza faptului ca ne-am pierdut increderea in noi insine. Unele lucruri par imposibile, nerealizabile, dar se pot atinge. Visele pot deveni realitate. Rugaciunile pot fi indeplinite. Ceea ce ne lipseste in zilele noastre este credinta si speranta. Parca am uitat ca unele lucruri chiar se pot schimba, ca unele chiar pot exista. Am uitat sa avem incredere in noi … sa visam si sa luptam pentru acel vis ca mai apoi sa devina realitate. Suntem inconjurati de bariere si garduri care ne ingradesc libertatea, ne fac sa gandim doar rational si sa credem doar in lucrurile plauzibile şi palpabile.
Imi doresc sa pot trece dincolo de aceste bariere, sa lupt pentru ceea ce cred si sa nu ma las condusa de parerile celor sceptici. Putem schimba lucrurile din viata noastra! Nu zic ca va fi usor … dar merita sa luptam si sa nu ne dam batuti. Visele devin realitate chiar daca nimeni din jurul nostru nu crede. Se pot intampla minuni!
Iubirea este lucrul asa de rar intalnit in vremea noastra. Iubirea adevarata, nu cea superficiala, de suprafata. Iubirea perfecta care rabda totul, acopera totul, crede totul. Iubirea capabila sa se sacrifice de dragul aproapelui, care pune pe cel de langa ea pe primul loc. Ca un om sa iubeasca pe altul e probabil cea mai grea sarcina care ne-a fost incredintata, sarcina suprema, examenul final. Iubirea e un imbold pentru fiecare sa se desavarseasca, sa devina cineva, sa devina o lume el insusi de dragul cuiva. Antoine de Saint-Exupery spunea: “A iubi nu inseamna a ne privi unul pe celalalt, ci a privi amandoi in aceeasi directie”. Atat de adevarat. Daca privesti spre persoana de langa tine esti tentat sa ii vezi mai mult defectele decat calitatile pentru ca asa suntem noi, oamenii. In schimb, daca incercam sa ne fixam un punct comun catre care sa pornim si pentru care sa infruntam greutatile vietii, totul va fi mai usor. Veste buna este ca intamplator sau nu, fiecare om are capacitatea de a iubi pentru ca viata fara dragoste este o umbra a lucrurilor care ar putea fi.
. Prietenii adevarati sunt asa greu de gasit in zilele noastre. Parca tot mai multe dezamagiri si prieteni rupte. Toate acestea se intampla datorita invidiei si rautatii din sufletul oamenilor. Toata lumea o cunoaste pe Maica Tereza, nu-i asa? Ea a dat dovada de o iubire asa de mare fata de cei aflati in saracie si boala. A fost un prieten adevarat pentru oamenii cu care a ajuns in contact. Aceasta femeie a spus ceva foarte trist dar adevarat si atat de valabil in viata de zi cu zi: “ Daca ai succes, poti castiga prieteni falsi si dusmani adevarati. Cauta succesul, oricum”. De multe ori am fost dezamagiti de prieteni, de acei prieteni despre care credeam ca niciodata nu ne vor face sa suferim. Dar asa e viata. Parca suntem intr-o jungla, fiecare este pe cont propriu, fiecare lupta pentru interesul lui personal uitand de cei din jurul lui. Vor exista mereu oameni care te vor rani, asa ca trebuie sa-ti pastrezi increderea si doar sa ai mai multa grija in cine ai incredere si a doua oara.
Fericirea e lucrul dupa care tanjim fiercare dintre noi. Pe care il cautam cu ardoare. Parca nu mai gasim fericire in lucrurile marunte ale vietii. Nu ne mai bucuram de natura inconjuratoare, de cei pe care ii avem aproape de noi, de sanatatea pe care ne-o da Dumnezeu. Ne raportam mereu la cei mai bogati ca noi, mai frumosi poate, oameni pe care ii consideram norocosi. Poate ne-am vedea mult altfel pe noi insine si ceea ce avem, daca am privi la oamenii nenorociti de pe aceasta lume. Oare de ce nu ne uitam la cei care nu au nici macar un pat in care sa doarma ci doar o podea de lemn? Sau la cei orfani care nu au parte de dragostea parintilor? La oamenii care si-au pierdut picioarele sau mainile intr-un accident sau poate asa s-au nascut. Exista oameni care nu au vazut nici macar o data lumina zilei si culorile minunate ale curcubeului si noi ne plangem ca avem culoarea ochilor caprui si ca nu e albastra. Oare nu ar trebuie sa vedem altfel lucrurile? Cu ce suntem noi mai buni ca ei? Ce am facut ca sa meritam tot ce am primit in viata aceasta? Nimic! Ar trebui sa invatam sa apreciem fiecare lucru oricat de marunt ar fi el. Nu doresc nimanui sa-si aprecieze familia sau sanatatea doar dupa ce o pierde.
Haideti sa schimbam ceva. Putem face asta. Trebuie sa simtim alaturi de oamenii care sunt in suferinta, sa ii ajutam si sa fim alaturi de ei. Fericirea nu e o destinatie, e un mod de a trai!
Viata este o curgere, este un fluviu, este o miscare continua. Dar oamenii au impresia ca ei insisi reprezinta ceva static. Numai obiectele sunt statice, numai moartea este incremenita; viata este o continua schimbare. Cu cat exista mai multa schimbare, cu atat viata este mai abundenta. Iar o viata abundenta aduce cu sine extraordinare schimbari, clipa de clipa.
Imi aduc aminte din vremea copilariei de un volum de poezii intitulat „Pietre de aducere aminte”, semnat cu pseudonimul Simion Cubolta.
Numele real al autorului este Sergiu Grossu, si tocmai am aflat ca sambata, 25 iulie 2009 a plecat in vesnicie.
Nascut la 14 noiembrie 1920 in localitatea Cubolta din Basarabia, a studiat la Universitatea din Bucuresti si a fost licentiat in filosofie, filologie si teologie. A refuzat sa fie profesor in scolile comuniste pentru a nu fi obligat sa-i invete pe copii materialismul dialectic impus de regimul comunist. A activat in miscarea religioasa Oastea Domnului, iar in 1959 a fost arestat si condamant politic la 12 ani de teminta grea. In urma unui decret de gratiere a fost eliberat in 1962, iar in anul 1969 a reusit sa se stabileasca cu familia in Franta, de unde a editat revista „Catacombes” alaturi de sotia sa Nicole Valery Grossu, care facuse si ea inchisoare impreuna cu Sabina Wurmbrand.
Intre poeziile pe care le-a scris se afla si cea de mai jos, versuri pe care noi deseori le cantam:
Tu m-ai făcut din ţărână
Şi-n adânc mi-ai turnat veşnicia
Dar în mine-o făptură păgână
Zi şi noapte îşi cere simbria
Nu sunt Doamne, decât o suflare
Decât carne cu viermi şi păcate
Şi Te caut în dor şi-n oftare
Să-mi dai forma trăirii curate.
Ce-aş ajunge, tot singur, pe ape
Într-o lume de răni şi suspine,
Dacă nu te-aş simţi pe aproape
Dacă nu Te-aş avea lângă mine ?
Eu sunt scurgerea, aburul, clipa,
Sunt doar lutul, iar Tu eşti olarul.
Ocroteşte-mă, Doamne, cu-aripa,
Dăltuieşte-mi făptura cu Harul !
Şi să-Şi să-L cunosc pe El şi puterea învierii Lui şi părtăşia suferinţelor Lui, şi să mă fac asemenea cu moartea Lui; ca să ajung cu orice chip, dacă voi putea, la învierea din morţi. (Filipeni 3:10-11)
Popasuri cu rost... 