Publicat în Uncategorized

Oportunitățile pandemiei

Pandemia COVID-19 nu trebuie văzută doar ca pe o mare nenorocire care a lovit pământul. Ea este mai presus de orice, o modalitate prin care Dumnezeu ne vorbește. Dincolo de incomodele restricții la care suntem supuși, fie că le considerăm justificate sau nu, eu văd în pandemie o școală a lui Dumnezeu, prin care El ne oferă uriașe oportunități de a învăța lecții extrem de importante. În fapt, prin pandemie, Dumnezeu vrea să ne deschidă ochii, ca să putem vedea cel puțin trei mari oportunități, care din păcate le-am ratat sau riscăm să le ratăm. Iată la ce mă refer:

  • Părtășia cu Dumnezeu în familie.

Niciodată n-am fost în situația de a sta acasă împreună cu familia mai mult ca și în perioada stării de urgență. În această perioadă, singura adunare a bisericii a fost cea din casă. Dumnezeu a vrut să ne spună prin pandemie că fiecare casă trebuie să fie o biserică. Că fiecare bărbat trebuie să fie un preot și împreună cu soția și copiii, să formeze o mică adunare unde Dumnezeu să fie onorat. Am înțeles oare că Domnul de fapt a vrut să ne oprească în casă pentru această lecție extrem de importantă? Am știut noi oare să folosim această oportunitate pentru a învăța lecția părtășiei cu Dumnezeu în familie?

  • Focalizarea pe rugăciune

Venirea stării de alertă a adus permisiunea ca maxim 16 persoane, în condiții de distanțare fizică, să poată fi simultan în incinta clădirii bisericii. Nu pentru slujbe religioase obișnuite, ci doar pentru activități cu caracter privat. Îmi vin în minte cuvintele Domnul Isus: „Casa Mea va fi o casă de rugăciune” (Luca 19:46). Ne oprește acum cineva să intrăm în casa de rugăciune pentru a ne ruga? Nicidecum! Bineînţeles, organizat şi cu respectarea tuturor măsurilor de prevenire a răspândirii virusului! N-ar trebui oare să înțelegem faptul că Domnul în această perioadă ne constrânge să ne limităm doar la a ne ruga, atunci când intrăm în Casa lui Dumnezeu? „Un ceas n-ați putut să vegheați împreună cu Mine” erau cuvintele mustrării Domnului pentru ucenicii Săi în Ghetsimani! Această mustrare ar trebui să înțelegem că ne-o adresează Domnul și nouă! Dacă în aceste zile nu intrăm în Casa Domnului pentru a petrece timp consistent în rugăciune, înseamnă că ratăm și această mare oportunitate!

  • Evanghelizare în aer liber.

Poate suntem nemulțumiți și cârtim împotriva constrângerii de a nu ne putea aduna cu biserica decât în spații deschise. Oare ar trebui să considerăm acest fapt o constrângere? Nu cumva ne place prea mult să stăm între patru pereți ai unei clădiri de biserică și ne-am obișnuit cu acest confort? Dacă Biserica n-a fost gata să iasă afară dintre ziduri, pentru a vesti Evanghelia celor care nu intră în casele noastre de rugăciune, iată că Dumnezeu, în ironia Lui aș putea spune, folosindu-se de autoritățile statului, ne obligă acum să facem lucrarea în afara clădirilor! Chiar dacă nu de bună voie, ci constrânși de împrejurări, suntem în situația de a face evanghelizare în aer liber! Parca din nou Domnul ar vrea să ne spună, precum odinioară ucenicilor: „Ridicați-vă ochii, și priviți holdele, care sunt albe acum, gata pentru seceriș.” (Ioan 4:35)

Nu suntem și noi oare cu privirile prea aplecate în jos, de nu vedem aceste oportunități ale momentului?

Să privim spre cer, așa cum au făcut ucenicii când Domnul s-a înălțat din mijlocul lor, și să luăm în serios cuvintele celor doi bărbați îmbrăcați în alb: „Acest Isus care s-a înălțat la cer din mijlocul vostru, va veni în același fel cum l-ați văzut mergând la cer.” (Fapte 1:11)

Publicat în Evenimente

La o luna de la plecarea în veșnicie a păstorului Nelu Șerban

Nu pot să tac, lăsând să se aștearnă uitarea, peste viața unui om care merita o mult mai mare cinstire, măcar la plecarea lui dintre noi. Pastorul Nelu Șerban a fost primul dintre slujitorii care au plecat din această lume într-un mod neașteptat, în acest context cu restricții pe care niciodată nu le-am mai întâlnit și nici nu ne-am imaginat vreodată că o să le trăim. În aceste vremuri, sicriul coboară în mormânt, în timp ce familia plânge departe de tristul cimitir, și ea răsfirată cine știe pe unde, fără ca cineva să poată oferi o îmbrățișare, să poată vărsa o lacrimă pe umărul celor zdrobiți de durerea despărțirii. Fără mulțimi de oameni adunați în jurul gropii și fără fanfare.

Ultima data ne-am întâlnit în luna februarie. Eu ieșeam din Kaufland, Nelu intra. Ne-am oprit preț de câteva minute să vorbim, și apoi ne-am despărțit, și n-am știut atunci că aceea va fi ultima noastră întâlnire pe pământ.

Au rămas în urmă multe, multe, amintiri ale părtășiilor noastre de-a lungul a aproape treizeci de ani. A fost odată un „Forum al tineretului creștin” la Oradea, era prin anul 1993 cred, și eram acolo cu Nelu Șerban în echipa de organizare condusă de Titus Colțea. A fost o vreme (1993-1998) când făceam împreună multe drumuri la București la cursuri și examene pe vremea când eram studenți la I.T.P. (la fără frecvență). A fost în 2016 tabăra de misiune de la Galșa, inițiată de el și apoi în următorii ani la Șiștarovăț și Dezna, unde Nelu a fost mereu părintele spiritual al acestor tabere. În toate aceste împrejurări am făcut echipă bună, fără ca vreodată sa fi fost între noi vreo umbră de supărare sau tensiune.

Cu siguranță, rămân multe amintiri frumoase și amprente de neșters, în atâtea generații de elevi de la Liceul Penticostal, cărora fratele Nelu Șerban le-a fost dascăl, diriginte, director, la liceul pentru care a pus atâta suflet și pasiune! Îi vor duce lipsa și studenții seminariilor biblice din multe părți ale Europei cărora, alături de alți frați păstori, fratele Nelu le-a fost profesor. Și nu în ultimul rând, rămâne un gol imens în inimile credincioșilor din biserica Izvorul Vieții – Aradul Nou, Felnac şi din celelalte biserici pe care le-a păstorit.

Peste câteva zile, în 27 aprilie, fratele Nelu Șerban ar fi împlinit 65 de ani. În loc de sărbătoare, iată că familia și prietenii trebuie să poarte mai departe această grea povară a durerii despărțirii. Să ne rugăm ca Dumnezeu s-o mângâie pe sora Cati și pe copii: Adina, Alex, Grațian. Fiți tari în nădejde! Dumnezeu e Tatăl orfanului și apărătorul văduvei!

 

 

 

Publicat în Evenimente

Timișoara, 16 decembrie 1989 – amintirile mele după 30 de ani de la revoluție!

16dec

Era o zi de sâmbătă. La biserica baptistă Betel, păstorită de Petrică Dugulescu, era seară de evanghelizare. M-am dus și eu acolo trecând prin Piața Maria, și am văzut că lângă clădirea unde locuia Tokeș Laszlo era mai multă lume adunată decât în zilele trecute. Deși prezența acestor oameni făcea parte din peisajul obișnuit al ultimelor zile, de această dată era ceva diferit. Agitația crescuse și îmi transmitea o senzație ciudată: simțeam că plutește în aer mirosul unei schimbări, mirosul a ceva neobișnuit! Această senzație mi-a fost accentuată inclusiv de predica pastorului David Nicola, invitatul din acea seara. El și-a ilustrat mesajul de chemare vorbind despre libertatea de a alege, spunându-ne că în orice context în care noi votăm, o facem prin DA, în cazul în care suntem de acord sau prin NU, în cazul în care nu suntem de acord … sigur, „cine are curajul”, spunea el! Această remarcă „cine are curajul” a atins o coardă foarte sensibilă a sufletului meu, gândindu-mă la mulțimile adunate în Piața Maria.

Când am plecat de la biserică, (era după opt seara) am trăit un șoc, ajungând în Piața Maria! Atmosfera străzii era cu totul diferită de ce vazusem cu mai bine de două ore în urmă! Acum zona pieții era plină de oameni, o tensiune extremă, și multă agitație! Mi-a fost dat, pentru prima dată în viață, să aud strigându-se în plină stradă: „Jos comunismul!, jos Ceausescu!” Era ceva incredibil! Era de neimaginat! N-am putut să mă dezlipesc nici eu de mulțime. Priveam uluit și îmi părea ireal ce se întâmpla! Am rămas acolo, pentru că simțeam că se scrie istorie! Mă mișcam în acea zonă pe stradă și văzând agitația, tensiunea și emoția de nedescris trăită de oameni, îmi veneau în minte tablouri din romanul „Mizerabilii” în care Hictor Hugo descria revoluția franceză. Pe pod dinspre Catedrală au apărut soldați aliniați, având scuturi în care băteau zgomotos cu bastoanele. Nu înțelegeam sensul acelei acțiuni. Probabil avea scop de intimidare, dar n-a avut absolut nici un efect asupra mulțimii. A trecut și o mașină mare de pompieri care arunca din mers un jet de apă pe stradă în fața ei. Oamenii se fereau și nu cred că cineva a fost udat. Am remarcat în mulțime o femeie care părea să aibă spre 60 de ani, care se mișca printre oameni și încuraja tinerii spunând: „nu renunțați, nu vă fie temă”! Era îmbrăcată bine, cu o haină neagră de astrahan, însă spre marea mea uimire, după câteva minute, am văzut-o întinsă jos pe asfalt. Femeia a fost imediat luată, pusă în grabă în porbagajul unei Dacii și dusă …oare unde? Mi-am dat seama că nu e de glumă cu ce se întâmplă, și am presupus că femeia a fost anihilată de securitate cu un spray paralizant și apoi evacuată.

Ceva ca un magnet mă ținea și pe mine, ca pe toți ceilalți în zona Pieței Maria, și nici cum n-aș fi vrut plec de acolo. Totuși, fiind schimbul 3 la lucru, singur electrician în secția UM la U.M.T., a trebuit să urc în tramvai și să părăsesc acea zonă fierbinte, lăsând ca inima și gândul meu să rămână în vâltoarea acelor evenimente, a căror deznodământ nu-l știam atunci.

Publicat în Uncategorized

Studenții de la C.R.S.T. în vizită la biserici din județul Arad

Sâmbătă si duminică (12-13.05.2018) studenții de la școala de misiunea transculturală C.R.S.T din Agigea, însoțiți de directorul școlii, Ileana Hrișcă și de pastorul de campus Florin Duciuc, au făcut o vizită de promovare în câteva biserici penticostale din județul Arad, respectiv: Betel – Arad, Tabor – Sâmbăteni, Betel – Lipova, Săvârșin, Gloria – Arad, Micălaca – Arad și Șimand.

În această dimineață de luni, au pornit spre Constanța, lăsând în urmă mărturii încurajatoare. Prezența ocrotitoare a Domnului să rămână mereu peste ei!

 

 

 

Publicat în Uncategorized

Septembrie 1985. Amintirile mele despre Billy Graham în Romania!

 

Mă număr și eu între milioanele de oameni a căror viață a fost marcată de lucrarea evanghelistului Billy Graham. In 1985 aveam 20 de ani, în martie terminasem stagiul militar și în acel septembrie când Billy Graham sosea în România, eram și eu un student boboc.

Vestea că în România noastră comunistă, Billy Graham urmează să aibă un turneu evanghelistic, era una aproape incredibilă, umpland de un mare entuziasm pe toți credincioșii neoprotestanți.

Unul din prietenii mei, mi-a zis: „Vii cu noi la Arad să-l auzim pe Billy Graham”? „Dar vine și în Timișoara”! „Nu contează, mai bine să-l auzim și la biserica Speranța din Arad”! Astfel am pornit vreo câțiva tineri din Ghiroda – Timișoara spre Arad, cu speranța naivă că ajungând cu vreo două ore înainte de începerea evenimentului, vom gasi loc pe bancă în biserică. N-a fost să fie așa, pentru că deja strada era plină de oameni și poarta de intrare în curtea bisericii era închisă. Șansa noastră a fost că am observat o scară rezemată de zidul gardului lateral și asfel escaladând gardul, am ajuns în curtea din spatele bisericii. Am avut toate motivele să ne considerăm privilegiați, mai ales când am văzut că acolo în curte, cineva pe o platformă monta un ecran ca de cinematograf, pe care speram să-l vedem pe Billy Graham predicând. Bucuria ne-a fost de scurtă durată, pentru că la un moment dat ecranul a fost demontat și demontat a rămas.

Cînd urma să sosească Billy Graham, am încercat să ne apropiem pe lângă cladirea bisericii de zona scărilor de intrare, pentru a-l vedea. N-am putut să-l vedem din cauza mulțimii de oameni și imediat după ce a intrat, poarta a fost închisă cu greu, datorită  mulțimii de oameni care se îmbulzeau, dornici să intre.  Astfel, noi cei din curte, am reușit să ajungem la scările de intrare, încercând să intrăm în clădirea bisericii. Am fost și eu printre cei care au reușit să intre în hol. Am rămas căteva minute blocat acolo, apoi pentru că mai erau încă locuri în sală, ni s-a permis să intrăm. Așadar am fost printre cei care au avut harul să asculte predica evanghelistului Billy Graham, stînd pe bancă în sala bisericii. Textul predicii a fost Luca 7: 36- 50, femeia pacatoasa in casa lui Simon. La final, am plecat plin de emoție și de bucurie pentru experiența pe care o avusesem.

La Timișoara, Billy Graham a predicat în catedrala metropolitană. Nu știu dacă vreodată până atunci mai fusese adunată atata lume în piața dintre catedrală și Operă. La manifestațiile organizate în onoarea președintelui Nicolae Ceaușescu, oamenii veneau mai mut obligați decât de bună voie. Acum venise de bunăvoie o așa mare mulțime de oameni, că se umpluse piața până dincolo de fântâna arteziană cu pești. Cu ce șanse de a-l auzi pe Billy Graham predicănd? Cu nici una. Acesta urma sa predice în catedrală, iar în afara catedralei nu erau instalate boxe audio, precum se întâmpase la Arad, unde și mulțimea de pe stradă a putut auzi predica. Am observant că totuși erau două difuzoare mici, montate pe coloanele din zona scarilor catedralei. Am reușit să ajung pe scări aproape sus, în speranța că voi putea auzi predica prin acele difuzoare. Dar privind mai atent, am observant ca difuzoarele aveau firele tăiate.

Pentru că am obținut o poziție privilegiată acolo în partea superioară a scărilor, puteam observa ușor mulțimea de oameni din fața mea, și forfota milițienilor și a securiștilor, surprinși și ei de atât de mulți oameni adunați. „Si pentru ce”?– spuneau ei. „Pentru un popă venit din America? N-are rost să stați aici, că stați degeaba”! Când a sosit Billy Graham și echipa care-l însoțea, au trecut prin culoarul care se făcuse în mulțime și au intrat în catedrală, după care ușile au fost închise. Totuși, marea mulțime de oameni din piață a rămas pe loc. Toate încercările activiștilor de partid și a forțelor de ordine de a convinge oamenii să plece, au fost fără rezultat.

Apoi a urmat un moment fantastic! Acolo pe scările catedralei, oamenii discutau. Ce să facem, totuși? Nu puteam sta degeaba. O idee din mulțime a prins, cum aprinde un chibrit paiele uscate: „Să cântăm”! Și așa am făcut!

Pentru prima dată, într-un cadru atât de larg, sub privirile uluite și furioase ale securiștilor și activiștilor de partid, în plină epocă comunistă, întreaga piață a operei din Timișoara, vibra în ritmul de marș al cântării: „Sfârșitul veacului trăim / Cu lupte ură și război / Dar fericiți la cer privim / Nu e mult și Domnul vine iar la noi”! Cântam și eu împreună cu toți ceilalți care ne aflam pe scările catedralei, din toată inima și cu toată forța vocii. Ne socoteam privilegiați să avem inițiativa alegerii și începerii cântărilor, pentru că poziția noastră pe scări ne oferea un avantaj major pentru a face asta. Până la finalul slujbei din catedrală, noi, toți cei peste 10000 de oameni cu dor de cer, am cântat cântările Domnului! Chiar dacă n-am auzit predica evanghelistului Billy Graham (am aflat ulterior că predicase din Fapte 17 despre Pavel în areopagul din Atena) ne-am simțit binecuvântați și afară! Am avut harul să putem depune o mărturie prin cântările noastre!

Am mulțumit lui Dumnezeu că securiștii au tăiat alimentarea difuzoarelor de afară! Dacă acestea ar fi funcționat, noi cei care ne aflam pe scări am fi ascultat predica, iar ceilalți mulți din piață ar fi fost nevoiți să plece acasă, neauzind nimic. Dar slavă Domnului că acele scări ale catedralei au fost scena de pe care noi am putut să înălțăm imnuri spre Dumnezeu, așa cum niciodată nu o mai făcuserăm!

Dar a fost posibil asta, doar pentru că atunci în Timișoara a venit BILLY GRAHAM!

Miron P.

 

Publicat în Uncategorized

Lois, la doi ani după miracol!

Lois

Mari si multe au fost durerile sufletești si emotiile pe care le-am purtat după diagnosticul pus de medici fiicei mele Lois, la începutul anului 2014: limfom Hodgkin stadiul IV.

La sfârșitul aceluiași an, după 8 luni de chimoterapie (16 ședințe), a urmat o perioadă de câteva luni de tihnă, bucurie și mulțumire la adresa lui Dumnezeu. Rezultatul PET/CT-ului, ne anunța în 30.10.2014 că nu mai erau celule maligne în trupul lui Lois.

Totuşi, vestea cea mai nedorită și nespus de dureroasă, urma să vină în 12.06.2015, când un nou PET/CT-ul anunța ce n-am fi vrut nicidecum: cancerul revenise! De fapt își făcuse simțită prezența și printr-un ganglion vizibil sub brațul stâng.

N-ai cum să te împaci cu asemenea vești.

A urmat ceva ce acum, privind în urmă, mi se pare ca și un vis: Dumnezeu ne-a ridicat povara! Rugăciuni … și apoi ganglion dispărut! Biopsie, iar peste o săptămână, în data de 07.07.2015 rezultat: materialul examinat (3/2/1,5 cm) „fără aspecte tumorale” !!!

Lois, s-a abandonat deplin în brațul lui Dumnezeu, și acum după doi ani de la ziua în care a primit minunatul har al acelui rezultat al biopsiei, incredibil și de neexplicat medical, se bucura de sănatate fizică și viață în și cu Dumnezeu!

Cuvintele mele acum, sunt aproape nimic, în comparație cu marturia depusă de Lois în biserica Micălaca în data de 09 iulie 2015, mărturie pe care o puteți asculta aici

Publicat în Evenimente

Ce vă doriți, doamnelor și domnilor din comunitatea LGBT?

images

Oare am formulat bine întrebarea? Mă tem că nu, pentru că nu e ușor de ghicit cine e domnul și cine e doamna, într-un cuplu de gay sau de lesbiene. Deci, ca să nu vă ofensăm, ați vrea să scoatem aceste cuvinte din vocabularul nostru?

Am aflat nu demult, că după părerea voastră și cuvintele „tată” și „mamă” ar trebui înlocuite.  De ce aceste prime cuvinte pe care le rostesc copilașii, vă par ofensatoare? Voi nu le-ați rostit când ați fost mici? Dar acum, le mai rostiți?

De ce vă refuzați harul procreeri naturale? Ce bine că părinții voștrii au acceptat acest har, și iată că astăzi sunteți în viață!

Chiar vă deranjează  așa de tare normalitatea? Ați vrea deci să spuneți că aceast termen n-ar trebui să mai existe? Cu alte cuvinte v-ar place să intrăm cu toții în această horă a nebuniei, ca să ajungem de fapt, unde?

Mai bine stați liniștiți și păstrați-vă discreția! Gălăgia pe care o faceți seamănă a război împotriva ordinii lăsate de Dumnezeu!

Nu vă urăm. Dimpotrivă, ne rugăm pentru voi.

Dar respectați-ne și voi pe noi cei mulți și TĂCEȚI!

Publicat în Uncategorized

Sărbătoare la biserica „Tabor” din Tisa Nouă !

Duminică 18 septembrie 2016, la biserica penticostala „Tabor” din Tisa Nouă, trei tineri au mărturisit în apa botezului legământul lor de credinciosie față de Dumnezeu. Costescu Rahela, Gomoi Marius și Jarda Vasile l-au proclamat pe Isus Hristos ca Domn și Mântuitor peste viețile lor și au declarat că întreaga lor viață o vor pune în slujba Lui.

Le spun „drum bun” pe calea lui Hristos!

Publicat în Biserica Micalaca, Evenimente, Uncategorized

Lărgirea echipei de slujitori a bisericii penticostale Micălaca!

În dimineaţa zilei de duminică 11 septembrie 2016, la biserica penticostala Micălaca a avut loc serviciul de ordinarea a trei noi diaconi, a doi presbiteri şi a unui păstor asistent . Invitați la această sărbătoare au fost păstorii: Moise Ardelean – președinte al Cultului Creștin Penticostal din Romania, Călin Turc și Cornel Miclea.

Iluna Daniel, Pripon Eliazar și Vășcan Daniel au fost ordinați în slujba de diacon, Bîrzan Adrian și Bupte Daniel în slujba de presbiter, iar Spătan Daniel în slujba de păstor asistent.

Dumnezeu să binecuvânteze echipa lărgită a slujitorilor de la biserica penticostală Micălaca!